fbpx

Ce sărbătorim azi, 9 mai?

Spațiul public este astăzi plin de mesajul „Europa, la mulți ani!”. Dar ce sărbătorim, de fapt azi? Ce s-a întâmplat pe 9 mai? Pentru a răspunde la aceste întrebări, ne vom întoarce în timp.

CONTEXT ISTORIC

După înfrângerea Germaniei naziste în Al Doilea Război Mondial și declanșarea Războiului Rece, țara a fost împărțită între cele două blocuri politico-militare concurente – blocul răsăritean și blocul occidental. (De abia în 1990 Germania a fost reunificată.)

La Conferința de la Potsdam, din 17 iulie – 2 august 1945, după capitularea necondiționată a Germaniei din 8 mai 1945, Aliații au împărțit Germania în patru zone militare de ocupație: franceză – în sud-vest; britanică – în nord-vest; americană – în sud și sovietică – în răsărit. La început, Franței, deși făcea parte dintre Aliați, nu-i fusese repartizată o zonă de ocupație, în principal din cauza temerilor cu privire la reacția populației, dată fiind ostilitatea istorică dintre francezi și germani, dar și din cauza importanței mai scăzute din punct de vedere militar a Franței Libere în timpul războiului. Până în cele din urmă, americanii și britanicii au căzut de acord să cedeze câte o porțiune din propriile lor zone de ocupație în favoarea francezilor. Datorită acestui aranjament, Zona franceză de ocupație era formată din două teritorii separate, și anume: Renania-Palatinat și zona sudică a landului Baden-Württemberg. Cartierul general al Zonei de ocupație franceze se afla în orașul Baden-Baden. Zonele occidentale de ocupație au fost combinate mai târziu în Trizonă.

DEMERSURI PREMERGĂTOARE

Într-un discurs ținut la 19 septembrie 1946 la Universitatea din Zürich, Elveția, Winston CHURCHILL (prim-ministru al Regatului Unit în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial) a adus în sicuție și a promovat apariția Statelor Unite ale Europei.

În acest timp, Robert SCHUMAN (prim-ministru și ministru de externe al Franței), contribuia la transformarea politică franceză departe de politică gaullistă de ocupație permanentă sau de control a unor părți din teritoriul german, cum ar fi Ruhr sau Saar. În ciuda ultra-naționaliștilor de opoziție, Adunarea franceză a votat o serie de rezoluții în favoarea noii sale politici de integrare a Germaniei într-o comunitate. Autoritatea Internațională pentru Ruhr s-a schimbat în consecință. Principiile directoare ale lui Schuman au fost morale, bazate pe egalitatea statelor (democrație internațională) nu puterea politicii de dominație.

În această notă, Shuman a susținut o declarație la ONU, în data de 28 septembrie 1948:

O Germania reînnoită va trebui să se integreze în democrația Europei. Dezmembrarea acestui vechi continent, atât de des și nemilos sfâșiată de război, este o relicvă a trecutului. Este cu siguranță un trecut respectabil și nu avem dorința de a suprima faptele. Acum însă, vremurile noastre sunt cele ale unor mari unități economice și alianțe politice. Europa trebuie să se unească pentru a supraviețui. Franța intenționează să lucreze energic cu toată inima și sufletul. O opinie publică europeană este deja în curs de creare. Deja s-au luat măsuri concrete care marchează primii pași pe un nou drum. […]

Suntem, desigur, doar la începutul a ceea ce este o mare lucrare. […] Să sperăm, cu voia lui Dumnezeu, că acelora care ezită în prezent nu le va lua mult timp să fie convinși de ea. O uniune economică presupune o cooperare politică. Ideile unei federații și ale unei confederații sunt în discuție. Suntem bucuroși să vedem că astfel de concepte sunt preluate și au fost studiate în numeroase întâlniri internaționale în care participă personalitățile cele mai reprezentative ale opiniei publice europene. Acum este momentul ca astfel de idei să fie analizate și susținute de guvernele însele. În acord cu guvernul belgian, guvernul francez a propus să urmeze sugestiile de convocare a unei adunări reprezentative de opinie publică europeană în vederea pregătirii unui proiect de organizare a Europei. Această adunare va trebui să cântărească toate dificultățile și să propună soluții rezonabile care să ia în considerare necesitatea unei dezvoltări înțelepte și progresiste.

În acest răstimp, aliații occidentali încep să dea tot mai multă libertate oficialilor germani și au aprobat înființarea nucleului unui viitor guvern german, prin crearea Consiliului Economic pentru cele trei zone de ocupație pe care le controlau. Mai târziu, cele trei forțe au fost de acord cu înființarea unei adunări constituante, au căzut de acord asupra statutului trupelor de ocupație și a relațiilor dintre autoritățile germane și Aliați și asupra unificării politice și economice a celor trei zone de ocupație. La 23 mai 1949, a fost promulgată Grundgesetz – Legea fundamentală, constituția RFG. După alegerile din august, la 20 septembrie 1949, a fost format un guvern federal, avându-l cancelar pe Konrad Adenauer (CDU). În ziua următoare, statutul de ocupație s-a schimbat, oferind anumite puteri de autoguvernare, cu anumite excepții bine definite.

În acest context, Robert SHUMAN susține o nouă declarație în fața ONU, la un an distanță de prima – 23 septembrie 1949:

Primul președinte al noii Republici Federale tocmai a fost ales și a fost numit primul cancelar. Destinul Germaniei este din nou conferit germanilor înșiși. Faptele vor arăta dacă sunt în situația de a face față responsabilităților care le-au fost restaurate și de a-și pregăti viitorul într-o manieră ordonată și în libertate. Ritmul evoluțiilor care urmează va depinde de rezultatele acestui experiment. Speranța noastră este că Germania se va angaja pe un drum care îi va permite să își regăsească locul în comunitatea națiunilor libere, începând cu acea Comunitate Europeană, pe care o anticipează Consiliul Europei.

9 mai 1950: Declarația SCHUMAN

În anul 1950, naţiunile Europei făceau încă eforturi pentru a înlătura consecinţele dezastruoase ale celui de-al Doilea Război Mondial, care încetase cu 5 ani în urmă. Ţările Europei erau determinate să caute modalităţi de a evita un alt război. Au ajuns la concluzia că prin punerea în comun a producţiei de cărbune şi oţel (conform Declaraţiei), un eventual război între Franţa şi Germania, rivali istorici, „ar fi nu numai de neconceput, ci şi imposibil din punct de vedere material”. În acest context și pe fondul demersurilor deja realizate, în data de 9 mai 1950, același Robert SCHUMAN  face următoarea declarație:

Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporţionale cu pericolele care o ameninţă.

Contribuţia pe care o poate aduce civilizaţiei o Europă organizată şi activă este indispensabilă pentru menţinerea unor relaţii paşnice. Asumându-şi, timp de mai bine de 20 de ani, rolul de campioană a unei Europe unite, Franţa şi-a pus dintotdeauna eforturile în slujba păcii. Nu am reuşit să realizăm o Europă unită şi ne-am confruntat cu războaie.

Europa nu se va construi dintr-o dată sau ca urmare a unui plan unic, ci prin realizări concrete care vor genera în primul rând o solidaritate de fapt. Alăturarea naţiunilor europene implică eliminarea opoziţiei seculare dintre Franţa şi Germania. Orice acţiune întreprinsă trebuie să aibă în vedere în primul rând aceste două ţări.

În acest scop, guvernul francez propune ca măsuri imediate să fie întreprinse într-o direcţie concretă, dar decisivă.

Guvernul francez propune ca producţia franco-germană de cărbune şi oţel să fie plasată sub o Înaltă Autoritate comună, în cadrul unei organizaţii deschise şi altor state europene. Punerea în comun a producţiilor de cărbune şi oţel va asigura imediat stabilirea unor baze comune de dezvoltare economică, un prim pas către realizarea unei federaţii europene şi va schimba destinele acelor regiuni care s-au dedicat în trecut fabricării muniţiei de război, dar care au fost, în acelaşi timp, cele mai constante victime ale conflictelor.

Solidaritatea de producţie astfel stabilită va demonstra că orice război între Franţa şi Germania devine nu numai inimaginabil, ci şi imposibil din punct de vedere material. Înfiinţarea acestei unităţi de producţie puternice, deschisă tuturor ţărilor care doresc să colaboreze, va pune bazele reale ale unificării economice, angajându-se să le furnizeze tuturor ţărilor membre elementele principale ale producţiei industriale, în condiţii egale.

Această producţie va fi oferită lumii întregi, fără diferenţieri sau excepţii, pentru a contribui la creşterea nivelului de trai şi pentru a promova realizările paşnice. Cu mijloace suplimentare, Europa va putea să ducă mai departe realizarea uneia dintre misiunile sale esenţiale: dezvoltarea continentului african.

În acest mod se va realiza, simplu şi rapid, acea fuziune a intereselor care este indispensabilă pentru crearea unui sistem economic comun; aceasta ar putea fi piatra de temelie a unei comunităţi mai largi şi mai complexe reunind ţări aflate multă vreme în conflicte sângeroase.

Prin punerea în comun a producţiei de bază şi prin instituirea unei Înalte Autorităţi, ale cărei decizii vor reuni Franţa, Germania şi alte state membre, această propunere va conduce la stabilirea primelor baze concrete ale unei federaţii europene, indispensabilă pentru menţinerea păcii.

Pentru a promova realizarea obiectivelor astfel definite, guvernul francez este pregătit să iniţieze negocieri pornind de la următoarele considerente.

Sarcina pe care o va avea de îndeplinit Înalta Autoritate comună va fi de a asigura, în cel mai scurt timp posibil, modernizarea producţiei şi îmbunătaţirea calităţii acesteia; furnizarea în condiţii egale a cărbunelui şi oţelului pentru pieţele din Franţa şi Germania, precum şi pentru pieţele din alte ţări membre; dezvoltarea în comun a exporturilor către alte state; egalizarea şi îmbunătăţirea nivelului de trai al muncitorilor din aceste ramuri industriale.

Pentru a îndeplini aceste obiective, pornind de la condiţiile de producţie diferite din statele membre, propunem să se instituie o serie de măsuri cu caracter tranzitoriu, cum ar fi aplicarea unui plan de producţie şi investiţii, stabilirea unui mecanism compensatoriu pentru egalizarea preţurilor şi crearea unui fond de restructurare care să faciliteze raţionalizarea producţiei. Circulaţia cărbunelui şi a oţelului între statele membre va fi imediat scutită de toate taxele vamale şi nu va fi afectată de ratele de transport diferenţiate. Se vor crea treptat condiţii care vor permite o distribuţie cât mai raţională a producţiei, la cel mai înalt nivel de productivitate.

Spre deosebire de cartelurile internaţionale, care au tendinţa de a impune practici restrictive asupra distribuţiei şi exploatării pieţelor naţionale şi de a menţine profituri mari, această organizaţie va asigura fuziunea pieţelor şi extinderea producţiei.

Principiile şi acţiunile esenţiale definite mai sus vor face obiectul unui tratat semnat între state şi înaintat spre ratificare parlamentelor din fiecare ţară. Negocierile necesare pentru stabilirea detaliilor legate de aplicarea acestor prevederi se vor desfăşura cu ajutorul unui arbitru numit de comun acord. Acesta va avea sarcina de a se asigura că acordurile convenite corespund principiilor enunţate şi, în cazul în care se ajunge la un impas, va decide ce soluţie urmează să fie adoptată.

Înalta Autoritate comună care se ocupă de administrarea întregului sistem va fi alcătuită din personalităţi independente numite de guverne, respectându-se principiul reprezentării egale. Guvernele vor alege de comun acord un preşedinte. Deciziile Autorităţii se vor aplica în Franţa, Germania şi în celelalte ţări membre. În cazul în care deciziile autorităţii vor fi contestate, se vor lua măsuri de la caz la caz.

Un reprezentant al Organizaţiei Naţiunilor Unite va fi acreditat pe lângă Autoritate şi va întocmi un raport public pentru ONU de două ori pe an, pentru a face un bilanţ al activităţii noii organizaţii, în special în ceea ce priveşte respectarea obiectivelor acesteia.

Instituirea Înaltei Autorităţi nu va prejudicia în niciun fel regimul de proprietate asupra întreprinderilor. În exercitarea funcţiilor sale, Înalta Autoritate comună va lua în considerare puterea conferită de Autoritatea Internaţională a Ruhrului şi obligaţiile de orice natură impuse Germaniei, atâta timp cât acestea rămân în vigoare.

Astfel, în 18 aprilie 1951, prin Tratatul de la Paris, a fost fondată Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO), de Franța, Germania de Vest, Italia, Belgia, Luxemburg și Olanda, pentru a partaja resursele de oțel și cărbune ale statelor membre, prevenind astfel un nou război european. De bună seamă, reunirea intereselor economice a contribuit la creşterea standardelor de viaţă şi la crearea unei Europe mai unite. 

Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului a devenit FUNDAȚIA pentru Comunitatea Economică Europeană (redenumită ulterior Comunitatea Europeană și, în final, Uniunea Europeană, prin Tratatul de la Maastricht).


Așadar, astăzi, 9 mai, sărbătorim Declarația SCHUMAN, care reprezintă geneza UNIUNII EUROPENE!