Cu entuziasm și dedicare față de tinerii din România, anunțăm înaintarea propunerii noastre către Ministerul Tineretului și Sportului privind organizarea și funcționarea Grupului Național de Lucru (GNL) al Dialogului Tinerilor cu Uniunea Europeană!
Autorii propunerii:
- Consiliul Tineretului din România (CTR)
- Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR)
- Federația Forumul Tinerilor din România (FTR)
- Uniunea Studenților din România (USR)
- Federația YMCA România
Coordonator:
- Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT) – prin Centrul INPUT
Descrierea propunerii:
Propunem o structură GNL mai incluzivă, eficientă și reprezentativă pentru tinerii din România, cu scopul de a facilita participarea activă a acestora la dialogul cu Uniunea Europeană. Viziunea noastră se concentrează pe:
- Creșterea implicării tinerilor: Ne propunem ca, până în 2026, 10% din tinerii din România să își facă vocea auzită în cadrul dialogului cu UE.
- Dezvoltarea competențelor: Dorim ca o treime dintre tinerii implicați să participe la ateliere de dezvoltare a competențelor necesare pentru cetățenie activă.
- Reprezentare echilibrată: Urmărim o distribuire echilibrată a activităților între rural și urban, pe diverse segmente de vârstă.
- Cooperare și susținere: Încurajăm colaborarea cu autoritățile locale și naționale, precum și cu alți finanțatori, pentru a asigura resursele necesare implementării propunerii.
Obiectivele specifice ale GNL pentru DUET sunt:
- încurajarea și promovarea participării democratice și favorabile incluziunii tuturor tinerilor în societate și în procesele democratice;
- implicarea în mod activ a tinerilor, organizațiilor de tineret și ale altor organizatori de activități pentru tineret în elaborarea, punerea în aplicare și evaluarea politicilor care afectează viețile tinerilor la nivel local, regional, național și european;
- sprijinirea înființării și dezvoltării de reprezentanțe de tineret la nivel local, regional și național, recunoscând drep-tul tinerilor de a participa și de a se organiza, precum și recunoașterea structurilor reprezentative de tineret și impli-carea acestora în lucrările autorităților locale, regionale, naționale și europene;
- sprijinirea dezvoltării unor activități pentru tineret de calitate la nivel local, regional, național și european, inclusiv elaborarea de politici în domeniu și formarea lucrătorilor de tineret care să fie implicați activi în extinderea și promovarea DUET;
- sprijinirea includerii diverselor voci ale tinerilor în procesele decizionale la toate nivelurile și sprijinirea promovării dezvoltării competențelor necesare pentru cetățenie, prin educația civică și strategii de învățare;
- sprijinirea și dezvoltarea oportunităților de „învățare a participării”, dezvoltând interesul pentru acțiuni participative și ajutând tinerii să se pregătească pentru participare;
- explorarea și promovarea utilizării unor forme inovatoare și alternative ale participării democratice, de exemplu instrumente digitale ale democrației, și facilitarea accesului la acestea pentru a sprijini participarea tinerilor la viața democratică și a implica tinerii într-un mod favorabil incluziunii, conștinetizând totodată faptul că anumiți tineri nu au acces la internet și la tehnologii digitale sau nu au aptitudinile necesare pentru a le folosi.
Credem cu tărie că această propunere are potențialul de a consolida participarea tinerilor la procesele democratice și de a contribui la o mai bună reprezentare a nevoilor și aspirațiilor lor în cadrul Uniunii Europene.
Vă invităm să ne susțineți în demersul nostru și să fim împreună promotorii unei societăți mai incluzive și mai receptive la vocea tinerilor!