fbpx

Regulament Concurs național de fotografie de tip Photovoice: Ce reprezintă Drepturile Omului pentru tine?

Date generale

1. Concursul național de fotografie de tip Photovoice are drept promotor și organizator Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT) și Centrul Europe Direct Timișoara. Scopul concursului este să îi facă pe tineri și nu numai să reflecteze asupra întrebării „Ce reprezintă Drepturile omului pentru tine?” și să își exprime propria viziune artistică folosind arta fotografică.

2. Pe data de 10 decembrie se celebrează la nivel mondial Ziua Internațională a Drepturilor Omului (International Human Rights Day). Tema dată de Națiunile Unite (UN) din acest an este EGALITATE – Reducerea inegalităților, promovarea drepturilor omului (art. 1 din UDHR – „Toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și drepturi”). Principiile egalității și nediscriminării se află în centrul drepturilor omului.

3. Tema concursului este „Egalitatea”, iar fotografiile și poveștile descriptive trebuie să respecte această temă.

4. În urma concursului va avea loc o expoziție online cu toate lucrările înscrise în concurs.

5. Premiul se va acorda după ce câștigătorul este contactat și sunt verificate toate condițiile de eligibilitate pentru acordarea premiului.

6. Canalul de comunicare oficial între Organizator și participanți este adresa de e-mail lorena.dumitrascu@fitt.ro.

Condiții de participare și cerințe

1. Participanții trebuie să se încadreze în categoria de vârstă: tineri (14-35 ani).

2. Participanții vor înscrie o serie de fotografii (între 1 și 3) utilizând metoda photovoice pe tema: EGALITATE – Reducerea inegalităților, promovarea drepturilor omului.

3. Se pornește de la întrebarea „Ce reprezintă Drepturile omului pentru tine?”, la care toți participanții răspund încercând să atingă cât mai multe ramuri ale temei.

4. Se folosesc aparate foto sau telefoane mobile pentru a capta imaginile.

5. Imaginile se pot edita atât de mult cât dorește fiecare participant.

6. Imaginile pot fi realiste sau simbolice (exemple în ghidul photovoice).

7. Se scriu scurte povești descriptive ale fotografiilor.

8. Participanții au posibilitatea să înscrie un număr de între 1-3 fotografii însoțite de o poveste descriptivă. Fotografiile vor exprima provocări/probleme, dar și soluții găsite acelor provocări din viața și comunitatea participanților și trebuie să respecte tema concursului “Egalitatea”.

9. Imaginile împreună cu poveștile descriptive se trimit prin wetransfer.com la adresa de e-mail: lorena.dumitrascu@fitt.ro (imaginile trebuie trimise în format JPG, poveștile într-un document Word, iar denumirea lor va face ușoară identificarea legăturii dintre imagine și poveste).

Exemplu: Imagine1.jpg / poveste1.docx

Desfășurarea concursului

1. Perioada de desfășurare a concursului este 24/11/2021 – 08/12/2021.

2. Jurizarea se va desfășura în data de 9/12/2021.

3. Anunțarea câștigătorului va fi în data de 10/12/2021.

4. Expoziția online se va face cu toate fotografiile selectate începând cu data de 10/12/2021.

Jurizare

1. Juriul categoriei Fotografie va fi format din Lorena Dumitrașcu (fotograf și fondator LightStories), Alma Pap (coordonator activități Europe Direct Timișoara) și Adela Murărescu (lucrător de tineret și artist vizual).

2. Printre criteriile de jurizare se vor regăsi:

  •  Originalitatea lucrării;
  •  Compoziția lucrării;
  •  Respectarea temei concursului.

Premiu

1. Premiul concursului constă într-o cameră foto instant Fujifilm Instax mini 9.

2. Premiul va fi acordat câștigătorului în urma verificării cerințelor și condițiilor de participare.

 

Citește GHIDUL DE PHOTOVOICE