FITT a inițiat o anchetă sociologică, prin care a urmărit colectarea de date cu privire la nevoile tinerilor din județul Timiș cu privire la societate, dezvoltarea lor profesională, cultură etc., urmată de prezentarea rezultatelor către factorii de decizie.
Ancheta sociologică se desfășura pe două direcții:
- Aplicarea unui chestionar;
- Discuții cu grupul țintă.
Etapele acțiunii au fost: culegerea, sintetizarea informațiilor și prezentarea rapoartelor. Ancheta sociologică a urmărit să identifice informații cu privire la procesul de adaptare a tineretului la viața socială, poziția tinerilor cu privire la influența religiei în societate, poziția tinerilor față de instituțiile publice, nivelul de trai al tinerilor, devianța comportamentală, petrecerea timpului liber, aspirațiile de viitor, procesul educațional, integrarea pe piața muncii, accesul și gradul de implicare la activitățile culturale, sportive și turistice. Pe baza informațiilor culese, FITT a avut ca obiectiv elaborarea unor programe de asistență socială, culturală, sportivă și profesională dedicate tinerilor din județ.
- Domeniul: participarea tinerilor
- Local, județean, național, european, internațional: județean
- Perioada de desfășurare: ianuarie – martie 1994
- Locul desfășurării: Timișoara și județul Timiș
- Buget: 4.741.500 lei
- Finanțator: Ministerul Tineretului și Sportului