Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT) și Maison de l’Europe de Tours au inițiat un proiect de voluntariat care se desfășoară timp de două săptămâni, începând cu 20 martie și până pe 3 aprilie.
Acest proiect aduce împreună o echipă de 6 voluntari francezi și 4 voluntari români, care vor lucra umăr la umăr și vor învăța mai multe despre organizarea de evenimente gratuite destinate tinerilor și funcționarea unui centru de tineret atât în Timișoara, cât și în Lugoj.
Pe lângă acestea, tinerii vor avea ocazia să:
- Descopere cultura franceză și să promoveze cultura românească;
- Își îmbunătățească abilitatea de a comunica într-un mediu multicultural;
- Participe în activități de socializare și dezvoltare personală.
Participanții vor avea un program de activitate de 30 de ore pe săptămână, distribuite pe cinci zile, de marți până sâmbătă. Aceștia vor primi un program detaliat pentru întreaga perioadă și sprijinul dedicat al coordonatorului de voluntari.
Tinerii pe care îi căutăm au vârste cuprinse între 18 și 30 de ani, au inițiativă, deschiși să lucreze într-un mediu multicultural și au cunoștințe conversaționale de limbă engleză sau franceză.
Aceștia vor beneficia de sprijin financiar pe perioada proiectului prin bani de masă (5 euro/zi) și de buzunar (3 euro/zi).
Pentru detalii suplimentare, puteți contacta coordonatorul de voluntari, Alex, la numărul de telefon 0720803399.
Termenul limită de înscriere este 16 martie 2024.
Formularul de înscriere este disponibil online aici: https://forms.office.com/e/SXSY9BNaxL
Proiectul este finanțat prin Corpul European de Solidaritate.