fbpx

Între 23 și 26 iulie, un grup format din 12 reprezentanți ai FITT, Primăriei Municipiului Timișoara și organizațiilor de tineret și studențești locale – membri ai Consiliului Consultativ pe Probleme de Tineret din Timișoara –, precum și reprezentanți ai Universității Politehnica și ai Universității de Vest din Timișoara, au participat la o vizită de studiu la Centrul European de Tineret din Budapesta. Vizita a fost organizată în cadrul proiectului TYPIC – Timișoara Youth Participation in Co-Management, finanțat de Fundația Europeană pentru Tineret a Consiliului Europei.

Scopul principal al vizitei a fost consolidarea participării tinerilor în luarea deciziilor la nivel local, prin explorarea modelului de co-management și a bunelor practici din sectorul de tineret al Consiliului Europei.

Pe parcursul vizitei, participanții au explorat:

  • Valorile și misiunea sectorului de tineret al Consiliului Europei;
  • Programele-cheie ale CoE și EYCB, inclusiv Eticheta de Calitate pentru Centrele de Tineret;
  • Carta Europeană a Participării Tinerilor la Viața Locală și Regională;
  • Principiile participării tinerilor la nivel local.

Alte momente importante au inclus:
✔ Un tur ghidat al Centrului European de Tineret Budapesta și schimburi de idei cu echipa de conducere și cea educațională;
✔ Brainstorming pentru pașii următori privind co-managementul în Timișoara;
✔ O vizită la Ambasada României din Budapesta.

Participanții sunt hotărâți să continue eforturile de implementare a unui sistem de co-management la nivel local în Timișoara, construind pe baza inspirației și cunoștințelor dobândite în timpul vizitei.

Proiectul TYPIC urmărește creșterea capacității tinerilor și a autorităților locale din Timișoara de a colabora prin co-management, contribuind astfel la dezvoltarea unei guvernanțe participative locale autentice.



 

Between 23 and 26 July, a group of twelve representatives from FITT, the Municipality of Timișoara and the local youth and student organisations, members of the Local Youth Advisory Council in Timisoara, as well as representatives of Politehnica University and the West University of Timisoara took part in a study visit to the European Youth Centre in Budapest. The visit was organised as part of the TYPIC – Timișoara Youth Participation in Co-Management project, funded by the European Youth Foundation of the Council of Europe.

The main goal was to strengthen local youth participation in decision-making, by exploring the model of co-management and good practices from the Council of Europe’s youth sector.

Over the course of the visit, the participants explored:

  • The values and mission of the Council of Europe’s youth sector;
  • Key programmes of the CoE and EYCB, including the Quality Label for Youth Centres;
  • The European Charter on the Participation of Young People in Local and Regional Life;
  • The principles of youth participation at local level.

Other highlights included:
✔ A guided tour of EYCB and exchanges with the leading and the educational staff;
✔ Brainstorming the future steps for co-management in Timișoara;
✔ A visit to the Romanian Embassy in Budapest.

The participants are eager to continue their efforts to implement a co-management system at the local level in Timișoara, building on the inspiration and insights gained during the visit.

The TYPIC project aims to strengthen the capacity of young people and local authorities in Timișoara to collaborate through co-management, thereby contributing to the development of genuine local participatory governance.