Ți-ai imaginat vreodată o lume în care diferențele dintre noi ne îmbogățesc și nu ne sperie?
Într-o societate în care schimbările apar cu o viteză amețitoare, de la noi tendințe politice până la valurile de informații care ne inundă zilnic, poate fi tot mai greu să răspundem nevoilor și provocărilor cu care tinerii se confruntă.
Educația pentru drepturile omului (HRE – Human Rights Education) vine ca un instrument viu, ce poate ajuta în a face față mai bine acestor provocări, creând experiențe practice, un spațiu de învățare și descoperire. HRE contribuie la recunoașterea situațiilor de nedreptate, de la construirea unor relații bazate pe respect, înțelegere și solidaritate, la aplicarea unei culturi a drepturilor omului în tot ce gândim și facem. Astfel, HRE contribuie nu doar la a învăța despre drepturile omului și cum pot fi ele protejate, ci se bazează și pe valori precum participarea și libertatea de exprimare, pentru a forma abilitățile și atitudinile necesare pentru a le apăra în viața de zi cu zi. HRE este utilă nu doar în organizațiile de profil, ci poate fi de ajutor în orice domeniu.
Astfel, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT), în parteneriat cu Fundația Națională pentru Tineret (FNT), Liga AC și OSUT, cu sprijinul Departamentului de Tineret al Consiliului Europei și al Primăriei Municipiului Timișoara, prin Centrul de Proiecte, organizează trainingul „The Compass effect” – un curs destinat dezvoltării competențelor de facilitare a activităților de educație pentru drepturile omului, bazat pe manualul Compass. Trainingul se va desfășura în limba română și este deschis pentru participanți din România, Republica Moldova, Ucraina și Serbia.
Scopul principal al trainingului este să întărească capacitatea organizațiilor și a practicienilor în lucrul cu tinerii de a crea și implementa programe de educație pentru drepturile omului de calitate, adaptate contextului local, național și regional.
Obiectivele cursului:
- Dezvoltarea cunoștințelor și abilităților participanților în educația pentru drepturile omului, de la înțelegerea conceptelor-cheie și a rolului acestora în dezvoltarea tinerilor, până la mecanismele de protecție a drepturilor la nivel național și internațional, punând accentul pe aplicabilitatea în lucrul cu tinerii.
- Familiarizarea participanților cu abordările și metodologia Compass și consolidarea competențelor lor de facilitatori, oferindu-le instrumente practice pentru adaptarea și livrarea sesiunilor de educație pentru drepturile omului în contexte locale și naționale.
- Susținerea integrării educației pentru drepturile omului ca element esențial în activitatea pentru tineret, asigurând-o în programe, politici și practici, abordând inclusiv provocările curente de la nivel local, național sau regional.
- Promovarea creării unei rețele și comunități regionale de practicieni în educația pentru drepturile omului, încurajând colaborarea și inițiativele de follow-up.
Profilul participanților
Trainingul se adresează persoanelor implicate în lucrul cu tinerii și dornice să integreze în activitatea lor metode non-formale de educație pentru drepturile omului, cum ar fi:
- Lucrători de tineret, consilieri pentru tineret, coordonatori de voluntari și lideri de tineret (inclusiv voluntari) implicați în organizații, centre de tineret sau comunități locale;
- Profesori sau traineri;
- Activiști sau reprezentanți ai organizațiilor din domeniul drepturilor omului sau ale societății civile;
- Practicieni din cadrul instituțiilor publice sau alte persoane interesate de promovarea educației pentru drepturile omului.
- Studenți în domenii conexe (Științe sociale, Pedagogie, etc.).
Cerințe minime:
- Vorbitori de limba română (limba de lucru a trainingului).
- Disponibilitatea de a participa integral la toate sesiunile trainingului.
- Motivație clară de a aplica și de a multiplica metodele și cunoștințele dobândite în comunitățile/proiectele proprii.
- Angajamentul de a realiza minimum două activități de educație pentru drepturile omului în perioada post-training (una individuală/organizatională și una în parteneriat).
Număr de participanți și selecție
- Număr estimat: 20 de participanți.
- Selecția se va face pe baza formularului de înscriere și a motivației exprimate.
- Prioritate vor avea candidații activi în domeniul educației pentru drepturile omului și cei care pot demonstra potențial de aplicare și multiplicare.
De ce să participi și cu ce pleci din acest curs?
- Vei avea ocazia să afli mai multe despre drepturile omului și cum tu și organizația pe care o reprezinți puteți preveni sau adresa încălcarea acestora.
- Vei afla și vei înțelege mai în profunzime ce înseamnă echitate vs. inechitate, discriminarea și cum arată ea, cât și ce poți face pentru a o diminua.
- Te vei uita la tine, la povestea ta, ce anume din parcursul tău te-a adus în punctul în care ești azi și vei înțelege mai mult raportul de privilegii și de putere.
- Vei descoperi Compass, Manualul de educație pentru drepturile omului, câte comori are el și care poate fi rolul tău în implementarea activităților conținute.
- Vei câștiga un pic mai multă practică în facilitarea de activități de educație non-formală, iar până la finalul cursului vei fi proiectat deja o activitate pe care să o și implementezi în comunitatea ta.
- Vei avea acces la un spațiu sigur în care să fii văzut(ă), ascultat(ă) și în care să îți dai voie să înveți și din conversații curajoase.
- Vei primi feedback, vei testa activități, vei învăța prin experiență și reflecție împreună cu ceilalți participanți.
Durata cursului este de 7 zile, la care se adaugă 2 zile de călătorie pentru participanții din afara Timișoarei, după cum urmează (program orientativ):
- Ziua 0 – 12 septembrie: Sosirea participanților din afara Timișoarei
- Ziua 1 – 13 septembrie: Introducere în drepturile omului și sistemele de protecție europene
- Ziua 2 – 14 septembrie: Drepturile omului în comunitatea și organizația ta
- Ziua 3-4 – 15-16 septembrie: Metode Compass și designul programelor educaționale
- Ziua 5 – 17 septembrie: Facilitare și evaluare a activităților HRE
- Ziua 6 – 18 septembrie: Advocacy și planificare follow-up
- Ziua 7 – 19 septembrie: Încheiere, evaluare și creare calendar comun pentru activități post-training
- Ziua 8 – 20 septembrie: Ziua de călătorie pentru participanții din afara Timișoarei
Intervalul de lucru pentru fiecare zi de activitate va fi 10.00 – 18.30.
Informații practice
- Locul desfășurării: Casa Tineretului, Timișoara, România
- Limba de lucru: română
- Participarea este gratuită
- Cheltuielile de transport vor fi decontate conform regulilor proiectului (participanții vor primi detalii după selecție)
- Cazarea va fi asigurată în incinta Casei Tineretului
- Este necesară prezența pe întreaga durată a trainingului pentru a putea beneficia de toate avantajele
Cum aplici?
Poți completa formularul de aplicație online, disponibil aici:
Termen limită pentru aplicare: duminică, 27 iulie 2025, ora 23:59.
De asemenea, mai multe detalii sunt disponibile în documentul de mai jos:
Așa că, dacă ești curios să descoperi educația pentru drepturile omului și cum poate fi aplicată în lucrul cu tinerii, te invităm să ni te alături!
Proiect implementat cu sprijinul Departamentului de Tineret al Consiliului Europei, în parteneriat cu Fundația Națională pentru Tineret, Liga AC și OSUT și finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.