În perioada 2 noiembrie-3 decembrie, Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Timiş, alături de Fundaţia Naţională pentru Tineret, Consiliul Tinerilor Instituţionalizaţi şi Consiliul Naţional al Elevilor, demarează proiectul „Spaţiu pentru democraţie şi participarea tinerilor”, care pregăteşte România pentru ciclul 8 al dialogului Uniunii Europene cu tinerii.
Dialogul Uniunii Europene cu tinerii este succesorul dialogului structurat, creat în contextul strategiei UE pentru tineret din perioada 2010-2018. Pentru a asigura măsurile necesare implicării tinerilor în politicile publice, în factorii de decizie de la toate nivelurile, precum şi în exprimarea dreptului de vot în timpul alegerilor, la nivelul fiecărei ţări din Uniunea Europeană s-a creat un grup naţional de lucru prin care se organizează consultări cu tinerii.
În România, grupul naţional de lucru pentru Dialog Structurat – GNL este format din mai multe structuri de tineret, care lucrează alături de Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS). Tematica din acest an este Tineri pentru Europa, Europa pentru Tineri: Spaţiu pentru Democraţie şi Participare.
Proiectul se va desfăşura în 10 judeţe din România, după cum urmează: Bihor, Buzău, Bacău, Botoşani, Dâmboviţa, Timiş, Tulcea, Teleorman – implementat de către Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Timiş; şi în Olt şi Ilfov – implementat de către Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Olt, respectiv Fundaţia de Tineret a Municipiului Bucureşti. Proiectul şi îşi propune să colecteze opiniile tinerilor cu privire la mecanismele de participare aferente Ciclului 8, precum şi de a stimula participarea lor la nivel local, regional sau naţional.
Proiectul este structurat în 3 mari activităţi:
1. Acţiuni de cercetare
În prima etapă, tinerii documentează problemele cu care se confruntă în comunitate. Prin formatul standardizat de documentare nu numai că vor fi colectate informaţii cu privire la cauze şi efecte, ci tinerii vor propune şi soluţii de remediere sau intervenţie. În acest mod, contribuie activ la soluţionarea provocărilor locale, dovezile colectate urmând a fi prezentate factorilor de decizie locali, pentru a demara procesul de intervenţie locală.
2. Consultări cu tinerii faţă în faţă
Consultarea faţă în faţă se va desfăşura sub forma unei dezbateri, prin intermediul căreia tinerii îşi vor exprima opiniile cu privire la consultarea europeană a Ciclului 8 şi vor intra în dialog cu reprezentanţi ai autorităţii locale şi/sau regionale, contribuind la aducerea unor schimbări pozitive în politica de tineret.
3. PhotoVoice
PhotoVoice este un instrument calitativ-participativ de a documenta opiniile şi realitatea vieţii tinerilor prin intermediul fotografiei. Această metodă actuală poate fi uşor împărtăşită pe reţelele de socializare, făcându-se cunoscută comunităţii. În urma activităţii se vor colecta minimum 10 fotografii care să exprime problemele şi provocările pe care tinerii le întâmpină la nivel local şi/sau naţional.
Opiniile tinerilor, care urmează să fie colectate prin cele 3 modalităţi, vor fi prelucrate de către echipa de cercetători a FITT, transformate în rezultatele finale ale proiectului şi transmise autorităţilor locale, regionale şi Ministerului Tineretului şi Sportului. Aceste rezultate vor face parte din raportul naţional pe care România îl va elabora pentru Ciclul 8. Informaţiile astfel prelucrate vor fi postate pe website-urile partenerilor şi/sau pe platformele din social media.Mai mult decât atât, pe tot parcursul desfăşurării proiectului, precum şi după finalizarea acestuia, datele şi rezultatele proiectului vor fi transmise către presa locală şi naţională, pentru a asigura astfel elementul de transparenţă, precum şi de promovare a proiectului.
Înscrierile în cadrul proiectului se face accesând linkul: https://forms.gle/28VUTPwnuQ7pMjMfA, iar mai multe informaţii despre desfăşurarea proiectului se pot găsi accesând linkul https://www.facebook.com/fitt.timisoara.
Proiectul este finanţat de către Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bacău, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Botoşani, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Buzău, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bihor, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dâmboviţa, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Timiş, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Tulcea, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Teleorman, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Olt, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Ilfov.