Ieri au avut loc alegerile europene și referendumul național, despre care am prezentat mai multe în avans AICI.
Potrivit Legii nr.350/2006, tinerii sunt persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 și 35 de ani. Tinerii cu drept de vot sunt persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani. Împărțirea după vârstă, în analizele prezenței la vot, potrivit Biroului Electoral Central (BEC), este realizată pe segmentele 18-24 și 25-34, pe care le vom folosi și noi în cele ce urmează.
Potrivit datelor pentru anul 2018 ale Institutului Național de Statistică (INS), populația rezidentă în România, pe segmentul 18-34 de ani, este de 3.975.066 persoane.
Potrivit BEC, populația rezidentă care a votat la alegerile europene este de 8.954.959 persoane. Dintre cei prezenți la vot, 13,2% sunt persoane înscrise pe listele suplimentare (1.183.699 de persoane). Numărul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 18-24 și 25-34 care au votat la alegerile europene din 26 mai 2019, este de 2.098.300. Așadar, în România, ieri au participat 52,8% dintre tineri.
La referendumul național, populația rezidentă care a votat la referendumul național este de 7.541.311 persoane. Dintre cei prezenți la vot, 13,5% sunt persoane înscrise pe listele suplimentare (1.020.906 de persoane). Numărul tinerilor (cu vârsta cuprinsă între 18-24 și 25-34 de ani) care și-au exprimat votul la referendumul național este de 1.938.549 (48,8%). În
ROMÂNIA
- Alegerile europene: 2.098.300 tineri (18-34 ani) – 52,8% din numărul total al tinerilor din țară (18-34 de ani)
- Referendumul național: 1.938.549 tineri (18-34 ani) – 48,8% din numărul total al tinerilor din țară (18-34 de ani)
De asemenea, din numărul total al participanților la alegerile europene în diaspora (375.219 persoane), 138.904 au fost persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 34 de ani (37%), iar la referendumul național au votat 138.364 tineri (37,2%), dintr-un număr total de 371.884 votanți. În
DIASPORA
- Alegerile europene: 138.904 tineri (18-34 ani) – 37% din numărul total al votanților
- Referendumul național: 138.364 tineri (18-34 ani) – 37,2% din numărul total al votanților
La alegerile europene, prezența la vot în Timiș a fost de 331.726 de persoane (53,01%), poziționând județul nostru în Top 5 județe cu cea mai ridicată prezență la vot. Dintre cei prezenți la vot, 17,8% sunt persoane înscrise pe listele suplimentare (59.117 de persoane). La referendumul național, în județul Timiș, au participat 300.224 de persoane (47,98%). Dintre cei prezenți la vot, 18,3% s-au înscris pe listele suplimentare (55.048 de persoane).
Populația cu vârsta cuprinsă între 18 și 34 de ani din județul Timiș este de 178.217 (23,75% din populația județului), reprezentând 4,5 % din totalul numărului tuturor tinerilor din România (pentru acest segment de vârstă).
Numărul tinerilor (cu vârsta cuprinsă între 18-24 și 25-34 de ani) care și-au exprimat votul la alegerile europene este de 98.136. Numărul tinerilor (cu vârsta cuprinsă între 18-24 și 25-34 de ani) care au votat la referendumul național este de 94.635. În
Județul TIMIȘ
- Alegerile europene: 98.136 tineri (18-34 ani)
- Referendumul național: 94.635 tineri (18-34 ani)
La alegerile europene, în Timișoara au participat 158.341 de persoane, dintre care 19% au fost înscrise pe liste suplimentare (30.154 de persoane). La referendum au fost prezenți 144.343 alegători, dintre care 20,1% au fost înscrise pe liste suplimentare (29.070 de persoane).
Persoanele cu vârsta cuprinsă între 18-24 și 25-34 de ani, din municipiului Timișoara, sunt în număr de 72.081, reprezentând 21,8% din populația orașului.
Numărul tinerilor (cu vârsta cuprinsă între 18-24 și 25-34 de ani) care și-au exprimat votul la alegerile europene este de 51.805. Numărul tinerilor (cu vârsta cuprinsă între 18-24 și 25-34 de ani) care au votat la referendumul național este de 50.670 de persoane. În
TIMIȘOARA
- Alegerile europene: 51.805 tineri (18-34 ani)
- Referendumul național: 50.670 tineri (18-34 ani)
La Casa Tineretului din Timișoara – sediul FITT, pentru alegerile europene și referendumul național, au fost organizate 3 secții de votare, unde și-au exprimat opțiunea de vot 1.290 tineri (alegerile europene) și 1.262 (referendum).
Dintre cele 600 de secții de votare din județul Timiș (207 numai în Timișoara), ca popularitate în rândul celor care s-au înscris pe listele suplimentare, Casa Tineretului ocupă poziția a doua (imediat după USAMV), cu 1.071 de înscriși la alegerile europene) și 1.027 la referendum, iar media procentului de participare pentru cele 3 secții ajungând la 74,67% (aprox. 2900 de persoane). În
CASA TINERETULUI din TIMIȘOARA
- Alegerile europene: 1.290 tineri (18-34 ani)
- Referendumul național: 1.262 tineri (18-34 ani)
SURSĂ: https://prezenta.bec.ro