Certificatul de Calitate pentru Centre de Tineret
din partea Consiliului Europei
În 22-23 martie 2016, Comitetul Director pentru Tineret, format din reprezentanții tuturor autorităților publice centrale de resort ale Statelor Membre ale Consiliului Europei, a decis să acorde Casei Tineretului din Timișoara Certificatul de Calitate pentru Centre de Tineret din partea Consiliului Europei – The Council of Europe Quality Label for Youth Centres – pentru perioada 2016 – 2018. Astfel, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș devine prima organizație din România care are în patrimoniu un Centru de Tineret ce beneficiază de o astfel de certificare și unul dintr-un număr foarte mic de astfel de centre din întreaga Europă. În urma evaluării din vara anului 2023, certificatul a fost prelungit până în anul 2028.
În acordarea unei astfel de certificări sunt verificate mai multe criterii, precum: lucrul cu tinerii, multiplicarea impactului social al proiectelor implementate, influențarea politicii de tineret, dezvoltarea cunoașterii, inovarea în educație și cooperarea internațională.
Certificatul de Calitate oferă o oportunitate pentru centrele de tineret, care au dezvoltat o relație structurată cu o autoritate publică, să beneficieze de abordarea Consiliului Europei în ceea ce privește munca în domeniul tineretului și politica de tineret. De asemenea, oferă centrelor de tineret un cadru pentru a dezvolta calitatea serviciilor oferite tinerilor și sectorului de tineret în regim propriu.
Standardul de calitate pentru centre de tineret acordat de Consiliul Europei se bazează pe practica Centrelor Europene de Tineret din Strasbourg și Budapesta. Acest standard de calitate se referă la toate aspectele legate de politici, program, infrastructură, management și administrarea centrului. El poate fi cel mai bine exprimat și înțeles prin cele cinci domenii specifice ale activităţii din aceste centre:
- Preţuirea educaţiei: Activitățile Centrelor Europene de Tineret promovează valorile Consiliului Europei prin intermediul educației non-formale a tinerilor.
- Multiplicarea impactului social: Activitățile Centrelor Europene de Tineret vizează sprijinirea tinerilor pentru a deveni actori relevanţi în schimbarea socială și nu doar susţinerea dezvoltării individuale.
- Influența asupra politicilor pentru tineret: Centrele europene pentru tineret promovează şi găzduiesc activități în domenii relevante pentru politicile de tineret atât la nivel local cât şi european, practica profesională şi cercetarea fiind susţinute intens.
- Dezvoltarea şi inovaţia în educaţie: Centrele europene pentru tineret acționează ca laboratoare de inovare în domeniul tineretului.
- Cooperarea internațională: Centrele europene de tineret oferă profesioniștilor și voluntarilor din sectorul de tineret posibilitatea de a face schimb de experienţă și de a învăţa în context internaţional.
Casa Tineretului din Timișoara a primit această certificare în urma unui proces amplu de evaluare unde s-au remarcat capacitatea sa de a dezvolta proiecte de tineret ambițioase (care depășesc cu mult tradiționalul lucrului cu tinerii), faptul că are o echipă profesionistă și dinamică și, totodată, faptul că a dezvoltat și a dezvoltat și menținut colaborarea cu autoritățile publice.
Comisia de evaluare a apreciat că centrul este administrat de ONG-uri pentru tineret și de un consiliu de conducere format exclusiv din tineri (18-35 de ani), că are un puternic efect multiplicator, că se concentrează pe consolidarea capacităților tinerilor și că se bucură de o libertate financiară excepțională.
La evenimentul dedicat înmânării Certificatului de Calitate pentru Centrele de Tineret din partea Consiliului Europei, la Casa Tineretului, pe lângă tineri neafiliați și din organizații de tineret și studențești, au participat atât reprezentanți ai consiliului Europei, cât și reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, precum și ai sectorului neguvernamental.
Iată câteva dintre mesajele acestora:
„Certificarea Casei Tineretului din Timișoara de către Consiliului Europei reprezintă rezultatul unei munci susținute, de mai bine de trei ani, pentru a putea ajunge la nivelul exigențelor europene în activitățile de și pentru tineret. Așadar, activitatea desfașurată de echipa FITT în cadrul Casei Tineretului este recunoscută acum la nivel european, FITT devenind astfel un reper în domeniul activității de tineret nu numai pentru zona de vest, ci pentru întreaga țară. Mulțumesc întregii echipe, care a muncit neîncetat ca noi să aducem pentru prima dată în țară Certificatul de Calitate pentru Centre de Tineret din partea Consiliului Europei.”
Mihai-Adrian VILCEA (vicepreședintele FITT 2013-2017) –
coordonatorul dosarului de candidatură pentru obținerea Certificatului de Calitate
În anul 2018, FITT a decis să nu întrerupă deținerea Certificatului, motiv pentru care am solicitat o reevaluare. Așadar, un nou dosar de candidatură a fost elaborat și aplicat, iar în 3-4 octombrie 2018, am primit o nouă vizită de evaluare care a surprins îndeplinirea cu succes a tuturor recomandărilor Consiliului, precum și faptul că organizația noastră și Casa Tineretului s-au dezvoltat armonios, în lumina valorilor Consiliului Europei, ajungând inclusiv să asigure, prin regulament, ca locurile în conducerea organizației nu doar să fie dedicate exclusiv tinerilor, dar, că dintre aceștia sunt și femei, reprezentanți ai minorităților și tineri cu oportunități reduse. Pentru a întări argumentele noastre că merităm să păstrăm Certificatul de Calitate, ne-a fost alături o echipă mixtă formată din reprezentanți ai Consiliului Județean Timiș, Primăriei Municipiului Timișoara și Asociației Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii.
Toată activitatea desfășurată de FITT de la primirea primului Certificat de Calitate, a atras decizia Consiliului Director pentru Tineret (format din reprezentanții tuturor autorităților publice centrale de resort ale Statelor Membre ale Consiliului Europei) să acorde Casei Tineretului din Timișoara prelungirea Certificatul de Calitate pentru Centre de Tineret din partea Consiliului Europei – The Council of Europe Quality Label for Youth Centres – pentru o perioadă și mai lungă, de data aceasta pentru 5 ani, până la finalul anului 2023. Astfel, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș devine prima organizație din România care are în patrimoniu un Centru de Tineret ce beneficiază de o astfel de certificare și unul dintr-un număr foarte mic de astfel de centre din întreaga Europă și care a reușit performanța de a aduce, cel puțin pentru 8 ani (fără întrerupere), această distincție în România.
Să aducem în țară Certificatul de Calitate pentru Centre de Tineret din partea Consiliului Europei a fost o provocare în al cărei succes nu mulți au fost cei care au crezut. Să-l pierdem, pentru noi, pentru echipa FITT, era de neconceput. Așa că, odată ce l-am obținut, toată energia noastră am canalizat-o în desfășurarea de activități ce promovau valorile Consiliului prin educația non-formală, am sprijinit necontenit tinerii să se dezvolte dar să dezvolte și comunitatea, am adus contribuții semnificative în domeniul politicilor publice pentru tineret la nivel județean, național și european, am investit resurse importante în componenta de inovație în lucrul cu tinerii și, nu în ultimul rând, am creat oportunități pentru ca tinerii să poată face schimb de experienţă și să învețe în context internaţional. Suntem mândri că am reușit să aducem României această gratificare, dar și mai mândri suntem de faptul că am deschis noi orizontori și impus noi standarde în ceea ce înseamnă spații sigure pentru tinerii din România acum, în anul 2018, când ONU a ales ca sloganul pentru Ziua Internațională a Tineretului să fie exact “Safe Spaces for Youth”. Dacă nici în centrele de tineret nu aplicăm acest îndemn, atunci unde?! Așadar, pentru această nouă etapă, obiectivul nostru este să dezvoltăm o rețea de centre de tineret în România, care să promoveze valorile Consiliului Europei, să funcționeze după o serie de standarde de calitate și care, de preferat, să fie conduse de tineri. Totodată, dorim să acordăm sprijin tuturor centrelor de tineret în curs de dezvoltare și, bineînțeles, celor aflate la început de drum, pe care le încurajez să coaguleze o echipă la fel de implicată ca cea a FITT, căreia i se datorează toate rezultatele noastre și pentru care îi sunt profund recunoascător.
Mihai-Adrian VILCEA (Președintele FITT 2017- 2023) –
coordonatorul dosarelor de candidatură pentru obținerea Certificatului de Calitate (2016-2023)