fbpx

Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT) consideră că revizuirea cadrului legal de funcționare al fundațiilor județene pentru tineret, respectiv a municipiului București și al Fundației Naționale pentru Tineret, trebuie să se bazeze pe următoarele principii legate de organizarea și funcționarea acestora:

 

1. Fundațiile județene pentru tineret, respectiv Fundația pentru Tineret a municipiului București au ca scop dezvoltarea activității de tineret(politici publice cu impact asupra tinerilor, programe/proiecte vizând tinerii și lucru cu tinerii în centrele pentru tineret acreditate) din județul în care activează, respectiv municipiul București. Acestea constituie și acreditează centre pentru tineret în spațiile deținute, conform standardelor stabilite la nivel național, și sunt obligateca, dacă situația financiară o permite, să angajeze minimum un lucrător de tineret și, în funcție de numărul de angajați, experți în educație și asistență socială.

 

2Organizarea fundației pentru tineret este constituită pe următoarele niveluri ierarhice, cu separație completă a rolurilor și atribuțiilor specifice (cu excepția situației prevăzute mai jos la punctul 5), după cum urmează:

a) Adunarea Reprezentanților, având rol electiv în ceea ce privește Consiliul de Administrație și Comisia de Cenzori, cu majoritate absolută, de validare a deciziilor Consiliului de Administrație în ceea ce privește strategia și poziția pe diverse politici publice vizând tinerii ale FJT/FTMB și drept de veto în ceea ce privește deciziile Consiliului de Administrație, exercitat cu o majoritate de cel puțin două treimi din totalul membrilor săi, în cadrul unei sesiuni a Adunării Reprezentanților convocate în baza solicitării exprimate înscris de cel puțin o treime din membrii săi, în termen de 2 săptămâni de la comunicarea deciziei CA. În caz contrat hotărârile CA devenind definitive.

b) Consiliul de Administrație, având rol decizional de coordonare a activității fundației și de reprezentare în raport cu terții în ceea ce privește activitatea de tineret;

c) Biroul Executiv, având rol executiv de administrare curentă a activității și de angajare patrimonială a fundației;

d) Comisia de Cenzori, având rol de control intern asupra actelor juridice și contabile ale fundației.

 

3Adunarea Reprezentanților se constituie din reprezentanți tineri ai organizațiilor neguvernamentale de tineret și pentru tineret din județul în care este constituită fundația județeană pentru tineret, respectiv a municipiului București. Organizațiile pentru tineret au cel mult o treime din ponderea totală a voturilor din cadrul Adunării Reprezentanților. Accesul în Adunarea Reprezentanților a organizațiilor neguvernamentale de tineret și pentru tineret care solicită acest lucru, dacă îndeplinesc anumite criterii minime, este garantat.

 

4Consiliul de Administrație este format din 5 – 11 persoane (5 – 9 persoane alese de Adunarea Reprezentanților + cel mult 2 persoane desemnate de Autoritățile Publice Locale – una de către consiliul local al municipiului reședință de județ, respectiv o persoană de către consiliul județean), respectând cote de reprezentare de cel puțin 30% pentru fiecare gen, și asigurând participarea cel puțin unui reprezentant al unei minorități/al unui grup vulnerabil în componența acestuia. Pot candida pentru a fi aleși în cadrul Consiliului de Administrație al unei fundații pentru tineret doar tineri. Durata mandatului unei persoane din cadrul Consiliului de Administrație este de 3 ani. O persoană poate ocupa aceeași poziție pentru cel mult două mandate, iar persoanele în funcție la data publicării noii legi pot obține cel mult încă un mandat pe aceeași poziție după intrarea în vigoare a acesteia.

 

5Reprezentanții consiliului județean/Consiliului General al municipiului București șai consiliului local al municipiului reședință de județ pot avea o pondere de cel mult o treime din persoanele ce alcătuiesc Consiliul de Administrație și au drept de vot doar în condițiile în care autoritatea publică locală pe care o reprezintă acordă un sprijin financiar egal cu cel puțin 25% din cheltuielile fundației pentru anul anterior. Alocarea din partea autorităților locale va fi cheltuită pentru susținerea activității de tineret a fundației și investiții în patrimoniul fundației.

 

6Consiliul de Administrație desemnează membrii Biroului Executiv, format din director general, directori și șefi de departamente. Președintele poate fi director general, iar vicepreședintele și secretarul pot fi directori/șefi de departamente în cadrul Biroului Executiv, doar dacă situația financiară nu permite angajarea altor persoane pe aceste poziții, cu delegare de atribuții pe perioadă determinată, nu mai mare de durata mandatului lor, în baza hotărârii Adunării Reprezentanților adoptată cu votul majorității membrilor săi.

 

7Președintele Consiliului de Administrație, respectiv directorul general au ca principală atribuție  reprezentarea, respectiv angajarea patrimonială a fundației județeană pentru tineret, respectiv a municipiului București în raport cu terții, cu delimitarea clară a tuturor atribuțiilor și limitelor de competență prin lege și/sau regulamentul cadru de funcționare.

 

8Patrimoniul care a aparținut fostei Uniuni a Tineretului Comunist la nivel județean, respectiv a municipiului București trebuie să se afle sau, după caz, să intre în proprietatea fundațiilor județene pentru tineret, respectiv a municipiului București și este inalienabil, insesizabil și imprescriptibil. Se interzice delegarea administrării patrimoniului FJT/FTMB către alte persoane juridice, administrarea urmând a fi efectuată direct și exclusiv de către FJT/FTMB. Perioada de închiriere a spațiilor va fi limitată la contracte pentru o perioadă de maximum 5 ani, cu drept prioritar al chiriașilor la prelungirea ulterioară pe cel mult aceeași perioadă încă de la semnarea inițială în cazuri bine justificate. Un procent de cel puțin 30% din suprafața utilă totală a clădirilordeținute, preluate de fostul UTC la nivel județean/municipiu București, fără a lua în calcul holurile, scările, spațiile de depozitare, încăperile tehnice, grupurile sanitare, precum și fără spațiile/corpurile de clădiri cu funcțiuni de cazare, alimentație publică, săli de sport, săli de discotecă/club, va fi utilizat permanent sau în majoritatea timpului de utilizare pentru realizarea activității de tineret proprii sau a terților și nu va putea fi închiriat permanent pentru activități cu caracter comercial, indiferent dacă autoritățile publice locale contribuie sau nu financiar la administrarea patrimoniului.În funcție de contribuția autorităților publice locale la plata costurilor de administrare a patrimoniului, procentul din suprafața utilă totală astfel definită va crește proporțional cu suma totală acordată raportată la bugetul total de venituri al fundației, în măsura în care nu afectează contractele în derulare. Terenurile intrate în proprietatea fundațiilor pentru tineret județene, respectiv a municipiului București, preluate de fostul UTC la nivel județean/municipiu București, nu pot fi înstrăinate, însă este permisă construcția de imobile inclusiv prin superficie, cu aprobarea Consiliului de Administrație, validată de Adunarea Reprezentanților.

 

9. Supravegherea și controlul fundațiilor județene pentru tineret, respectiv a municipiului București în ceea ce privește respectarea prevederilor legii și a modului de administrare a patrimoniului vor fi exercitate de o comisie de supraveghere și control, structură internă în cadrul Fundației Naționale pentru Tineret, formată din reprezentanți ai Fundației Naționale pentru Tineret, ai Consiliului Tineretului din România și ai Ministerului Tineretului și Sportului (câte 3 din partea fiecărei structuri), deciziile acesteia fiind puse în aplicare în mod obligatoriu de către Fundația Națională pentru Tineret prin intermediul celorlalte structuri ale sale, conform procedurilor din lege și/sau din regulamentul cadru. FJT/FTMB se supun controlului altor autorități publice în mod similar cu alte persoane juridice de drept privat și fără scop patrimonial.

 

10Atribuțiile Fundației Naționale pentru Tineret sunt:

a) reprezentarea intereselor comune ale fundațiilor județene pentru tineret, respectiv ale Fundației pentru Tineret a municipiului București, în raport cu autoritățile centrale cu atribuții privind activitatea de tineret;

b) dezvoltarea și întărirea sistemului fundațiilor județene pentru tineret, respectiv al Fundației pentru Tineret a municipiului București, prin coordonarea înființării de noi fundații județene pentru tineret sau reorganizării fundațiilor județene existente, precum și prin atragerea de noi organizații neguvernamentale de tineret și pentru tineret în cadrul fundațiilor județene pentru tineret, respectiv Fundației pentru Tineret a municipiului București;

c) susținerea fundațiilor județene pentru tineret, respectiv Fundației pentru Tineret a municipiului București, în demersurile de dobândire, reîntregire și menținere în proprietatea patrimoniului fostelor CJ UTC ce le aparține de drept în baza Decretului-Lege nr. 150/1990 și Legii nr. 146/2002;

d) administrarea patrimoniului propriu în folosul tinerilor, al organizațiilor neguvernamentale de și pentru tineret și al fundațiilor județene pentru tineret, respectiv al Fundației pentru Tineret a municipiului București;

e) nominalizarea celor 3 reprezentanți ai Fundației Naționale pentru Tineret în cadrul comisiei mixte de control și supraveghere a fundațiilor județene pentru tineret;

f) dezvoltă programe și activități de/pentru tineret, precum și studii, cercetări și politici publice de tineret sau care au incidență în sectorul de tineret.