Obiectivul 1: Fără sărăcie
ODD.1
Eradicarea sărăciei în toate formele sale și în orice context
Sărăcia este o problemă atât la nivel local cât şi la nivel regional, respectiv global. Globalizarea a contribuit la eradicarea sărăciei absolute, însă este necesară continuarea eforturilor pentru a reduce şi sărăcia relativă şi pentru a asigura o viaţă demnă pentru toţi. În acest scop, Agenda 2030 ţinteşte segmentele periferice din societate şi încurajează transformarea societăţii într-o direcţie care să asigure cetățenilor o viață demnă şi prosperă. Abordările care vizează eradicarea sărăciei, propuse pentru atingerea acestui scop, includ reducerea numărului celor care au risc ridicat de sărăcie şi promovarea incluziunii sociale.
Țintele:
- Până în 2030, eradicarea sărăciei extreme pentru toți oamenii de pretutindeni, măsurată în prezent ca număr de persoane care trăiesc cu mai puțin de 1,25 $ pe zi.
- Până în 2030, reducerea cu cel puțin jumătate a numărului de bărbați, femei și copii de toate vârstele care trăiesc în sărăcie în toate dimensiunile acesteia potrivit definițiilor naționale.
- Implementarea unor sisteme de protecție socială adecvate la nivel național și a măsurilor necesare, inclusiv implementarea venitului minim garantat, pentru o acoperire substanțială a celor săraci și vulnerabili până în 2030.
- Până în 2030, asigurarea faptului că toți bărbații și toate femeile, în special cei săraci și vulnerabili, au drepturi egale la resursele economice, precum și acces la serviciile de bază, dreptul la proprietate și control asupra terenurilor și a altor forme de proprietate, moștenire, resurse naturale, tehnologii noi potrivite și servicii financiare, inclusiv de microfinanțare.
- Până în 2030, crearea rezilienței celor săraci și aflați în situații vulnerabile și reducerea expunerii și vulnerabilității acestora la evenimente extreme legate de climă și alte șocuri și dezastre economice, sociale și de mediu.
Contribuția FITT la implementarea Obiectivului nr.1
Obiectivul 2: Foamete „ZERO”
ODD.2
Eradicarea foametei, asigurarea securității alimentare, îmbunătățirea nutriției și promovarea unei agriculturi durabile
Agricultura este importantă pentru întreaga societate. Dacă dorim o societate mai sănătoasă, trebuie să ajungem la o agricultură sustenabilă. România deţine locul al şaselea în Europa din perspectiva dimensiunii terenurilor agricole. Pentru această ţară este o prioritate eficienţa agricolă şi limitarea deşeurilor alimentare. Agenda 2030 ţinteşte eradicarea foametei şi securitatea alimentară prin creşterea productivităţii agricole şi prin reducerea deşeurilor alimentare.
Țintele:
- Până în 2030, eradicarea foametei și asigurarea accesului tuturor, în special al celor săraci și în situații vulnerabile, inclusiv sugari, la produse alimentare sigure, nutritive și suficiente pe tot parcursul anului.
- Până în 2030, eradicarea tuturor formelor de malnutriție, inclusiv atingerea până în 2025 a țintelor convenite la nivel internațional cu privire la greutatea și talia joasă la copiii sub vârsta de 5 ani, și abordarea necesităților nutriționale ale adolescentelor, femeilor însărcinate și celor care alăptează, cât și a persoanelor în vârstă.
- Până în 2030, dublarea productivității agricole și veniturilor micilor producători agricoli, în special femei, populațiile indigene, fermieri, păstori și pescari, inclusiv prin accesul sigur și egal la terenuri, alte resurse și factori de producție, cunoștințe, servicii financiare, piețe și oportunități pentru crearea valorii adăugate și angajarea în activități non-agricole.
- Până în 2030, asigurarea unor sisteme de producție alimentară durabile și implementarea unor practici agricole reziliente, care sporesc productivitatea și producția, contribuie la menținerea ecosistemelor, consolidează capacitățile de adaptare la schimbări climatice, condiții meteorologice extreme, secetă, inundații și alte dezastre și care îmbunătățesc în mod progresiv calitatea terenurilor și solului.
- Până în 2020, menținerea diversității genetice a semințelor, plantelor cultivate și animalelor de fermă și domestice și a speciilor lor sălbatice înrudite, inclusiv prin bănci de semințe și plante gestionate corect și diversificate la nivel național, regional și internațional, precum și promovarea accesului și un schimb corect și echitabil al beneficiilor care rezultă din utilizarea resurselor genetice și cunoștințelor tradiționale asociate, conform acordurilor internaționale.
Contribuția FITT la implementarea Obiectivului nr.2:
Obiectivul 3: Sănătate și bunăstare
ODD.3
Asigurarea unei vieţi sănătoase şi promovarea bunăstării tuturor, la orice vârstă
Îmbunătăţirea accesului la servicii de asistenţă medicală de calitate este esenţială pentru funcţionarea adecvată a unei societăţi durabile. Asistenţa medicală trebuie să fie modernă şi să aibă un caracter umanist. Bineînţeles, trebuie asigurată o ambianţă adecvată pentru vieţi sănătoase şi pentru promovarea bunăstării tuturor, la orice vârstă. În plus, abordarea domeniului trebuie întărită prin prevenire. Totodată, este necesară promovarea unui mod de viață sănătos, incluzând combaterea unor obiceiuri negative (ex. fumatul), încurajarea stilului proactiv şi favorizarea activităţilor sociale. Abordarea sănătății şi bunăstării trebuie să includă și abordarea bolilor psihice, boli care sunt de multe ori neglijate sau stigmatizate.
Țintele:
- Până în 2030, reducerea ratei globale a mortalității materne la mai puțin de 70 de cazuri la 100.000 de născuți-vii.
- Până în 2030, eliminarea deceselor care pot fi prevenite in randul nou-născuților și copiilor până la 5 ani, toate țările având scopul de a reduce mortalitatea neonatală la cel mult 12 decese la 1.000 născuți-vii și mortalitatea copiilor până la 5 ani la cel mult 25 decese la 1000 născuți-vii.
- Până în 2030, eliminarea epidemiilor de SIDA, tuberculoză, malarie și boli tropicale neglijate, precum și combaterea hepatitei, bolilor condiționate de apă și a altor boli transmisibile.
- Până în 2030, reducerea cu o treime a mortalității premature cauzate de boli netransmisibile prin prevenire, tratare și promovarea sănătății mintale și a bunăstării.
- Intarirea prevenirii și tratamentului abuzului de substanțe, inclusiv abuzul de droguri și substanțe narcotice și a consumului excesiv de alcool.
- Până în 2020, înjumătățirea numărul global de decese și raniri cauzate de accidente rutiere.
- Până în 2030, asigurarea accesului universal la serviciile de sănătate sexuală și reproductivă, inclusiv pentru planificarea familiei, informare și educație, precum și integrarea sănătății reproducerii în strategiile și programele naționale.
- Realizarea acoperirii universale în domeniul sănătatii, inclusiv protecția riscurilor financiare, accesul la servicii esențiale de sănătate calitative și accesul la medicamente de bază.
- Până în 2030, reducerea substanțială a numărului deceselor și bolilor provocate de produsele chimice periculoase ,de poluare și de contaminarea aerului, apei și a solului.
Contribuția FITT la implementarea Obiectivului nr.3:
Obiectivul 4: Educație de calitate
ODD.4
Garantarea unei educaţii de calitate şi promovarea oportunităţilor de învăţare de-a lungul vieţii pentru toţi.
Accesul la educaţia de calitate este esenţial pentru funcţionarea adecvată a unei societăţi durabile. În general, educaţia este considerată, în mod greșit, doar un proces care precede intrarea pe piaţa forţei de muncă. Educaţia ar trebui să fie tratată ca un proces care se derulează pe tot parcursul vieţii, indiferent de vârstă. În acest scop, pot fi încurajatr inovaţia şi meritocraţia, respectiv conduita şi emanciparea. Ca să ne apropiem de acest scop, trebuie redus abandonul şcolar şi este necesară îmbunătăţirea sistemului educațional, indiferent de locaţia geografică şi de domeniu, respectiv provenienţă. Dezvoltarea durabilă înseamnă, în esență, asigurarea unor condiţii bune pe această planetă pentru generaţiile viitoare. Aşadar, din perspectiva Agendei 2030, educația este o temă fundamentală.
Țintele:
- Până în 2030, asigurarea faptului că toate fetele și toți băieții absolvă învățământul primar și secundar gratuit, echitabil și calitativ, care să conducă la rezultate relevante și eficiente pe planul învățării.
- Până în 2030, asigurarea faptului că toate fetele și toti băieții au acces la dezvoltarea timpurie de calitate, îngrijire și educația preșcolară, astfel încât să fie pregătiți pentru învățământul primar.
- Până în 2030, asigurarea accesului egal pentru toate femeile și toți bărbații la educație tehnică, vocațională și terțiară, inclusiv universitară, accesibilă și calitativă.
- Până în 2030, creșterea substanțială a numărului de tineri și adulți care detin competențe relevante, inclusiv competențe tehnice și vocaționale, care sa faciliteze angajarea, crearea de locuri de muncă decente și antreprenoriatul.
- Până în 2030, eliminarea disparităților între sexe în educație și asigurarea accesului egal la toate nivelurile de învățământ și formare profesională a persoanelor vulnerabile, inclusiv a persoanelor cu dizabilități, a populațiilor indigene și a copiilor aflati în situații vulnerabile.
- Până în 2030, asigurarea faptului ca toți tinerii și o proporție substanțială a adulților, atât bărbați, cât și femei, dispun de competențe elementare, precum alfabetizarea și aritmetica elementară.
- Până în 2030, asigurarea faptului că toți elevii dobândesc cunoștințele și competențele necesare pentru promovarea dezvoltării durabile, inclusiv, printre altele, prin educația pentru dezvoltare durabilă și stiluri de viață durabile, drepturile omului, egalitatea de gen, promovarea unei culturi a păcii și non-violenței, cetățenia globală și aprecierea diversității culturale și a contribuției culturii la dezvoltarea durabilă.
Contribuția FITT la implementarea Obiectivului nr.4:
Obiectivul 5: Egalitate de gen
ODD.5
Realizarea egalităţii de gen şi împuternicirea tuturor femeilor şi a fetelor
Egalitatea între genuri poate fi considerată un indicator pentru societăţile dezvoltate. Populaţia globală include peste 50% femei, totuşi, există numeroase inegalităţi între persoanele de sex masculin și cele de sex feminin, de exemplu salarii mai mici, violenţă domestică, probleme de emancipare. Genul cu care se naşte cineva nu influenţează demnitatea şi calitatea vieţii în societăţile dezvoltate.
Țintele:
- Eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva tuturor femeilor și fetelor de pretutindeni.
- Eliminarea tuturor formelor de violență împotriva femeilor și fetelor, în sferele publice și private, inclusiv a traficului, exploatării sexuale și a altor tipuri de exploatare.
- Eliminarea tuturor practicilor dăunătoare, precum căsătoriile cu copii, timpurii și forțate, cât și mutilarea genitală a femeilor.
- Recunoașterea și aprecierea îngrijirii neremunerate și a muncii casnice prin furnizarea de servicii publice, infrastructură și politici de protecție socială și promovarea responsabilității partajate în gospodărie și familie, după caz la nivel național.
- Asigurarea participării depline și eficiente a femeilor și a egalității de șanse la ocuparea de posturi de conducere la toate nivelurile de luare a deciziilor în viața politică, economică și publică.
- Asigurarea accesului universal la sănătatea sexuală și reproductivă și a drepturilor reproductive, în conformitate cu prevederile Programului de acțiuni al Conferinței Internaționale pentru Populație și Dezvoltare și ale Platformei de acțiune de la Beijing și a documentelor finale ale conferințelor de revizuire ale acestora.
Contribuția FITT la implementarea Obiectivului nr.5:
Obiectivul 6: Apă curată și sanitație
ODD.6
Asigurarea disponibilităţii şi managementului durabil al apei şi sanitaţie pentru toţi
Asigurarea disponibilităţii şi managementului durabil al apei, respectiv sanitaţie pentru toţi sunt aspirații fundamentale ale cetăţenilor. Este responsabilitatea statului asigurarea disponibilităţii apei şi sanitaţiei pentru toţi. Acest obiectiv include teme variate, de la protecţia ecosistemelor acvatice şi a Deltei Dunării, până la creşterea eficienţei în domeniul managementului şi aprovizionarea populaţiei cu apă curată, potabilă.
Țintele:
- Până în 2030, realizarea accesului universal și echitabil la apă potabilă sigură și la prețuri accesibile pentru toți.
- Până în 2030, realizarea accesului la condiții sanitare și de igienă adecvate și echitabile pentru toți și eliminarea defecării în aer liber, acordând o atenție specială nevoilor femeilor și fetelor și celor în situații vulnerabile.
- Până în 2030, îmbunătățirea calității apei prin reducerea poluării, eliminarea depozitării deșeurilor și reducerea la minimum a produselor chimice și materialelor periculoase, înjumătățind proporția apelor uzate netratate și sporind substanțial reciclarea și reutilizarea sigură la nivel global.
- Până în 2030, creșterea substanțială a eficienței de utilizare a apei în toate sectoarele și asigurarea unui proces durabil de captare și furnizare a apei potabile, pentru a face față deficitului de apă și pentru a reduce substanțial numărul de persoane care suferă de deficit de apă.
- Până în 2030, implementarea managementului integrat al resurselor de apă la toate nivelurile, inclusiv, dacă este cazul, prin cooperarea transfrontalieră.
- Până în 2020, protejarea și restabilirea ecosistemelor legate de apă, inclusiv munți, păduri, zone umede, râuri, rezervoare acvifere și lacuri.
Contribuția FITT la implementarea Obiectivului nr.6:
Obiectivul 7: Energie curată și la prețuri accesibile
ODD.7
Asigurarea accesului tuturor la energie la preţuri accesibile, într-un mod sigur, durabil şi modern
Cerinţa pentru energia electrică este în creştere; noi, ca societate, trebuie să fim pregătiţi şi este necesar să ne adaptăm. Energia durabilă însemnă de fapt energie regenerabilă. Conform datelor Eurostat, aportul energiei regenerabile în România a crescut de la 17,1% (2006) la 24,8 (2015); aşadar, am atins – mai mult, am depăşit cu 5 ani ţinta stabilită de UE pentru 2020. Doar prin încurajarea energiei regenerabile şi a inovaţiei în domeniu este posibil pentru societatea noastră să menţină progresul tehnologic şi, în acelaşi timp, să protejeze natura, respectiv să atenueze efectele schimbărilor climatice.
Țintele:
- Până în 2030, asigurarea accesului universal la servicii energetice accesibile, sigure și moderne.
- Până în 2030, creșterea semnificativă a ponderii energiei din surse regenerabile în mixul energetic global.
- Până în 2030, dublarea ratei globale de îmbunătățire a eficienței energetice.
Contribuția FITT la implementarea Obiectivului nr.7:
Obiectivul 8: Muncă decentă și creștere economică
ODD.8
Promovarea unei creşteri economice susţinute, deschisă tuturor şi durabilă, a ocupării depline şi productive a forţei de muncă şi asigurarea de locuri de muncă decente pentru toţi
Dezvoltarea durabilă încurajează delimitarea creşterii economice de aspectele negative de mediu; în plus, ea pune accent şi pe aspectele sociale. Acest scop implică o creştere economică sustenabilă şi promovează munca decentă pentru toţi indiferent de gen, locaţie geografică şi descendenţă. În acest context, devine vitală abordarea din perspectiva „nimeni nu rămâne în urmă”. Acest scop include facilitarea întreprinderilor mici şi mijlocii, diversificarea economiei şi extinderea procedurii la regiunile în dezvoltare.
Țintele:
- Susținerea creșterii economice pe cap de locuitor în conformitate cu situația națională și, în special, creșterea Produsului Intern Brut cu cel puțin 7 la sută pe an în țările cel mai puțin dezvoltate.
- Atingerea unor niveluri mai ridicate ale productivității prin diversificare, modernizarea tehnologică și inovație, inclusiv prin accent pe sectoarele cu valoare adăugată sporită și utilizarea intesivă a forței de muncă.
- Promovarea unor politici orientate spre dezvoltare care susțin activitățile productive, crearea locurilor de muncă decente, antreprenoriatul, creativitatea și inovația, și care încurajează formalizarea și creșterea întreprinderilor micro, mici și mijlocii, inclusiv prin acces la servicii financiare.
- Îmbunătățirea progresivă, până în 2030, a eficienței resurselor globale pentru consum și productie, și decuplarea creșterii economice de degradarea mediului, în conformitate cu Cadrul pentru 10 ani al programelor privind consumul și producția durabilă, în frunte cu țările dezvoltate.
- Până în 2030, angajarea completă și productivă și muncă decentă pentru toate femeile și toti bărbații, inclusiv pentru tineri și persoanele cu dizabilități, precum și remunerarea egală pentru munca de valoare egală.
- Până în 2020, reducerea substanțială a proporției tinerilor fără un loc de muncă, fără educație sau formare.
- Măsuri imediate și eficiente pentru eradicarea muncii forțate, eliminarea sclaviei moderne și a traficului de ființe umane, și asigurarea interzicerii și eliminării celor mai grave forme ale muncii copiilor, inclusiv recrutarea și utilizarea copiilor soldați, iar până în 2025, eliminarea muncii copiilor în toate formele sale.
- Protecția dreptului la muncă și promovarea mediilor de lucru sigure și securizate pentru toți lucrătorii, inclusiv lucrătorii migranți, în special femeile migrante, și cei în locuri de muncă precare.
- Până în 2030, elaborarea și implementarea politicilor pentru promovarea unui turism durabil care creează locuri de muncă și promovează cultura și produsele locale.
- Consolidarea capacității instituțiilor financiare interne pentru a încuraja și a extinde accesul la servicii bancare, de asigurări și servicii financiare pentru toți.
Contribuția FITT la implementarea Obiectivului nr.8:
Obiectivul 9: Industrie, inovație și infrastructură
ODD.9
Construirea unor infrastructuri rezistente, promovarea industrializării durabile şi încurajarea inovaţiei
Epoca modernă a adus un mod de viață accelerat. În această eră pot fi competitive doar acele ţări care încurajează inovaţia pe lângă o infrastructură rezilientă şi o industrie durabilă. Aceste trei aspecte sunt, bineînţeles, interconectate între ele. Infrastructura modernă este vitală pentru creşterea economică, adică o infrastructură durabilă constituie baza unei industrii sustenabile. Mai mult, inovaţia este esenţială pentru o industrie eficientă şi durabilă. Aşadar, inovaţia este indispensabilă din perspectiva competitivităţii în secolul al XXI-lea.
Țintele:
- Dezvoltarea infrastructurii calitative, fiabile, durabile și puternice, inclusiv infrastructura regională și transfrontalieră, pentru a sprijini dezvoltarea economică și bunăstarea oamenilor, cu accent pe accesul larg și echitabil pentru toți.
- Promovarea industrializării incluzive și durabile și, până în 2030, sporirea semnificativă a ratei de ocupare și a Produsului Intern Brut în industrie, în conformitate cu circumstanțele naționale, și dublarea acestei cote în țările cel mai puțin dezvoltate.
- Creșterea accesului întreprinderilor mici industriale și de altă natură, în special din țările în curs de dezvoltare, la servicii financiare, inclusiv la credite accesibile, și integrarea acestora în lanțuri valorice și piețe externe.
- Până în 2030, modernizarea infrastructurii și reabilitarea industriilor pentru a deveni durabile, cu eficiență sporită în utilizarea resurselor și adoptare sporită a tehnologiilor și proceselor industriale curate și ecologice, toate țările luând măsuri în conformitate cu capacitățile respective ale acestora.
- Întărirea cercetării științifice, modernizarea capacităților tehnologice ale sectoarelor industriale în toate țările, în special țările în curs de dezvoltare, până în 2030; încurajarea inovațiilor și creșterea semnificativă a numărului de angajați în cercetare și dezvoltare la 1 milion de locuitori și a cheltuielilor publice și private de cercetare și dezvoltare.
Contribuția FITT la implementarea Obiectivului nr.9:
Obiectivul 10: Inegalități reduse
ODD.10
Reducerea inegalităţilor în interiorul ţărilor şi între țări
Inegalitatea este una dintre cele mai mari obstacole în procesul de dezvoltare al unei societăţi durabile. Inegalitatea poate să apară în diferite domenii cum ar fi problemele de gen, dificultăţile în educaţie, aspectele financiare, etc. Acest scop accentuează caracterul ideal, meritocratic al societăţii şi totodată permite tuturor accesul la resurse.
Țintele:
- Până în 2030, realizarea și susținerea în mod progresiv a creșterii veniturilor pentru 40 la sută din limita de jos a populației, la o rată mai mare decât media națională.
- Până în 2030, abilitarea și promovarea incluziunii sociale, economice și politice a tuturor, indiferent de vârstă, sex, dizabilitate, rasă, etnie, origine, religie sau statut economic sau de altă natură.
- Asigurarea oportunităților egale și reducerea inegalității rezultatelor, inclusiv prin eliminarea legilor, politicilor și practicilor discriminatorii, și promovarea legislației, politicilor și acțiunilor corespunzătoare în acest sens.
- Adoptarea politicilor, în special fiscale, salariale și de protecție socială, in scopul realizarii progresive a unei egalități sporite.
- Perfecționarea reglementării și monitorizării piețelor și instituțiilor financiare globale și consolidarea implementării acestor reglementări.
- Asigurarea reprezentării și vocii puternice pentru țările în curs de dezvoltare în procesele decizionale din cadrul instituțiilor economice și financiare internaționale globale, pentru a oferi instituții mai eficiente, credibile, responsabile și legitime.
- Facilitarea migrației și mobilității ordonate, sigure, reglementate și responsabile a persoanelor, inclusiv prin implementarea unor politici de migrație planificate și bine gestionate.
Contribuția FITT la implementarea Obiectivului nr.10:
Obiectivul 11: Orașe și comunități durabile
ODD.11
Dezvoltarea oraşelor şi a aşezărilor umane pentru ca ele să fie deschise tuturor, sigure, reziliente şi durabile
În România, aportul populaţiei urbane a crescut la 55 % (2016) de la 34% (1960). Acest aport este în creştere, aşadar este o necesitate pentru oraşe să se adapteze la această situaţie. Oraşele trebuie să fie deschise tuturor, sigure, reziliente şi durabile. În plus, oraşele trebuie să combată formele de înstrăinare. Trebuie să ţinem cont şi de comunităţile rurale, şi să asigurăm cetățenilor condiţii pentru o viaţă demnă, indiferent de ambianţa aleasă de ei.
Țintele:
- Până în 2030, accesul tuturor la locuințe și servicii de bază adecvate, sigure și la prețuri accesibile și modernizarea cartierelor sărace.
- Până în 2030, asigurarea accesului la sisteme de transport sigure, la prețuri echitabile, accesibile și durabile pentru toți, îmbunătățirea siguranței rutiere, în special prin extinderea rețelelor de transport public, acordând o atenție deosebită nevoilor celor aflați în situații vulnerabile, femei, copii, persoane cu dizabilități și în etate.
- Până în 2030, consolidarea urbanizării incluzive și durabile și a capacității pentru planificarea și gestionarea participativă, integrată și durabilă a așezărilor umane în toate țările.
- Consolidarea eforturilor de protecție și salvgardare a patrimoniului cultural și natural mondial.
- Până în 2030, reducerea semnificativă a numărului de decese și a numărului de persoane afectate și scăderea substanțială a pierderilor economice directe în raport cu Produsul Intern Brut la nivel global, cauzate de dezastre, inclusiv dezastrele legate de apă, cu un accent pe protecția celor săraci și a persoanelor aflate în situații vulnerabile.
- Până în 2030, reducerea pe cap de locuitor a impactului negativ asupra mediului în orașe, inclusiv prin acordarea unei atenții deosebite calității aerului și gestionării deșeurilor municipale și de alt tip.
- Până în 2030, asigurarea accesului universal la spații verzi și publice sigure, incluzive și accesibile, în special pentru femei și copii, persoane în etate și cele cu dizabilități.
Contribuția FITT la implementarea Obiectivului nr.11:
Obiectivul 12: Consum și producție responsabile
ODD.12
Asigurarea unor tipare de consum şi producţie durabile
Noţiunile de consum şi producţie constituie termene fundamentale în economie. Când producţia şi consumul devin durabile, se decuplează creşterea economică de schimbarea climatică. Acest scop include atât conștientizarea resurselor finite cât şi aplicarea măsurilor sustenabile, aşadar în acest mod se proiectează, pentru descendenţii noştri, o ambianţă similară celei actuale. Această abordare are drept consecinţă un comportament mai conştient,incluzând o producţie mai eficientă, un management durabil al deşeurilor şi, în general, activităţi în concordanţă cu principiile protecţiei mediului.
Țintele:
- Implementarea Cadrului de 10 ani de programe pentru modelele de consum și producție durabile, toate țările luând măsuri, în frunte cu țările dezvoltate, ținând cont de dezvoltarea și capacitățile țărilor în curs de dezvoltare.
- Până în 2030, realizarea gestionării durabile și utilizării eficiente a resurselor naturale.
- Până în 2030, înjumătățirea pe cap de locuitor la nivel mondial a risipei de alimente la nivel de vânzare cu amănuntul și de consum și reducerea pierderilor de alimente de-a lungul lanțurilor de producție și de aprovizionare, inclusiv a pierderilor post-recoltare.
- Până în 2020, realizarea managementului ecologic al substanțelor chimice și a tuturor deșeurilor pe parcursul ciclului de viață al acestora, în conformitate cu cadrele convenite la nivel internațional, și reducerea semnificativă a emisiilor acestora în aer, apă și sol, în scopul de a reduce la minimum efectele adverse ale acestora asupra sănătății umane și a mediului.
- Până în 2030, reducerea semnificativă a generării de deșeuri, prin prevenire, reducere, reciclare și reutilizare.
- Încurajarea companiilor, în special a companiilor mari și transnaționale, să adopte practici durabile și să integreze informațiile privind durabilitatea în ciclul de raportare.
- Promovarea practicilor durabile de achiziții publice, în conformitate cu politicile și prioritățile naționale.
- Până în 2030, oamenii de pretutindeni trebuie să dețină informații relevante și să fie sensibilizați pe tema dezvoltarii durabile și a unui stil de viață în armonie cu natura.
Contribuția FITT la implementarea Obiectivului nr.12:
Obiectivul 13: Acțiune climatică
ODD.13
Luarea unor măsuri urgente de combatere a schimbărilor climatice şi a impactului lor*
Schimbarea climei este o realitate, fiind necesară luarea unor măsuri urgente pentru a limita impactul acesteia. Agenda 2030 propune şi descifrarea cauzelor (antropice) în privinţa schimbării climei, însă, probabil cel mai important aspect rămâne să anticipăm problemele estimabile şi să propunem soluţii viabile pentru aceste situaţii. Efectele schimbării climatice se manifestă în toate domeniile vieţii, incluzând aspectele de sănătate, de calitatea a vieţii şi pierderea accelerată a biodiversităţii. Doar acţiunile coordonate la nivel global pot atenua consecinţele şi pot avea impact semnificativ în acest sens.
Țintele:
- Consolidarea rezilienței și capacității de adaptare la riscurile legate de climă și dezastrele naturale în toate țările.
- Integrarea măsurilor privind schimbările climatice în politici, strategii și planuri naționale.
- Îmbunătățirea educației, sensibilizării și capacităților umane și instituționale privind atenuarea schimbărilor climatice, adaptarea, reducerea impactului și alerta timpurie.
Contribuția FITT la implementarea Obiectivului nr.13:
Obiectivul 14: Viața acvatică
ODD.14
Conservarea şi utilizarea durabilă a oceanelor, mărilor şi a resurselor marine pentru o dezvoltare durabilă
Omenirea nu depinde de mediul acvatic doar prin pescuit, comerţ şi transport, ci depinde fundamental de această ambianţă. Majoritatea oxigenului din atmosferă (aproximativ 70%) este produsă de plantele marine, aşadar, putem doar estima cât sunt de importante aceste medii acvatice pentru ecosistemul nostru, şi este evidentă necesitatea protecţiei naturii şi în acest sens. Schimbarea climei şi comportamentul nedurabil constituie principalele ameninţări pentru oceane şi mări. Având 245 km de coastă marină, România trebuie să-şi îndeplinească şi în mod nemijlocit rolul în protecţia mărilor şi a resurselor marine.
Țintele:
- Până în 2025, prevenirea și reducerea semnificativă a poluării marine de toate tipurile, în special de la activitățile terestre, inclusiv poluarea cu deșeuri marine și poluarea cu nutrienți.
- Până în 2020, gestionarea și protecția durabilă a ecosistemelor marine și costale, pentru a evita impactele negative semnificative, inclusiv prin consolidarea rezistenței acestora, și luarea de măsuri pentru restaurarea acestora, pentru a avea oceane sănătoase și productive.
- Minimizarea și gestionarea impactului acidificării oceanelor, inclusiv prin cooperare științifică sporită la toate nivelurile.
- Până în 2020, reglementarea eficientă a pescuitului și eliminarea pescuitului excesiv, ilegal, nedeclarat și nereglementat și a practicilor de pescuit distructive, și implementarea planurilor de management bazate pe știință, pentru a restabili stocurile de pește în cel mai scurt timp posibil, cel puțin la nivelurile care ar asigura un randament maxim durabil, după cum este determinat de caracteristicile biologice ale acestora.
- Până în 2020, conservarea a cel puțin 10 la sută din zonele costale și marine, în conformitate cu legislația națională și internațională și în baza celor mai bune evidențe științifice disponibile.
- Până în 2020, interzicerea formelor de subvenționare a pescuitului care contribuie la capacitatea excedentară și pescuitul excesiv, eliminarea subvențiilor care contribuie la pescuitul ilegal, nedeclarat și nereglementat și abținerea de la introducerea unor subvenții noi de acest tip, recunoscând că tratamentul adecvat și eficient, special și diferențiat pentru țările cel mai puțin dezvoltate ar trebui să fie o parte integrantă a negocierii subvențiilor pentru pescuit in cadrul Organizației Mondiale a Comerțului.
- Până în 2030, creșterea beneficiilor economice pentru statele insulare mici și țările cel mai puțin dezvoltate, din utilizarea durabilă a resurselor marine, inclusiv prin gestionarea durabilă a pescuitului, acvaculturii și turismului.
Contribuția FITT la implementarea Obiectivului nr.14:
Obiectivul 15: Viața terestră
ODD.15
Protejarea, restaurarea şi promovarea utilizării durabile a ecosistemelor terestre, gestionarea durabilă a pădurilor, combaterea deșertificării, stoparea şi repararea degradării solului și stoparea pierderilor de biodiversitate
Acest scop țintește o temă vastă şi ne reaminteşte că şi noi, oamenii, facem parte din biosfera acestei planete. Pentru prima oară în istoria omenirii, am ajuns la un stadiu când oriunde ne ducem pe Pământ, ne putem da seama de impactul antropic. Oamenii de știință au propus să definim această nouă epocă geologică ca „Epoca Antropocenă”, sau Era Omenirii. Societatea umană are o „urmă” imensă pe Pământ, acest impact impune şi o responsabilitate sporită, un management conştientizat şi activităţi corelate în domeniul protecţiei mediului. Facem parte din biosferă şi trebuie să ne îndeplinim rolul în condiţiile actuale din perspectiva dezvoltării durabile.
Țintele:
- Până în 2020, asigurarea conservării, restabilirii și utilizării durabile a ecosistemelor de apă dulce terestre și interioare și a serviciilor acestora, în special păduri, zone umede, munți și terenuri aride, în conformitate cu obligațiile prevăzute de acordurile internaționale.
- Până în 2020, promovarea implementării managementului durabil al tuturor tipurilor de păduri, stoparea defrișării, restabilirea pădurilor degradate și creșterea semnificativă a împăduririi și reîmpăduririi la nivel global.
- Până în 2030, combaterea deșertificării, restaurarea terenurilor și solurilor degradate, inclusiv a terenurilor afectate de deșertificare, secetă și inundații și depunerea de eforturi pentru a atinge o lume neutra din punct de vedere al degradării solului.
- Până în 2030, asigurarea conservării ecosistemelor montane, inclusiv a biodiversității acestora, în scopul de a spori capacitatea acestora de a oferi beneficii esențiale pentru dezvoltare durabilă.
- Luarea unor măsuri urgente și semnificative pentru a reduce degradarea habitatelor naturale, a stopa pierderea biodiversității și, până în 2020, a proteja și preveni extincția speciilor amenințate.
- Promovarea distribuirii corecte și echitabile a beneficiilor care rezultă din utilizarea resurselor genetice și promovarea accesului corespunzător la aceste resurse, după cum este convenit la nivel internațional.
- Luarea unor măsuri urgente pentru a stopa braconajul și traficul de specii de floră și faună protejate și abordarea cererii și ofertei de produse ilegale de specii sălbatice.
- Până în 2020, introducerea măsurilor pentru a preveni introducerea și a reduce semnificativ impactul speciilor invazive asupra ecosistemelor terestre și acvatice și pentru a controla și eradica speciile prioritare.
- Până în 2020, integrarea valorilor biodiversității și ecosistemelor în planificarea națională și locală, procesele de dezvoltare, strategii și planurile de reducere a sărăciei.
Contribuția FITT la implementarea Obiectivului nr.15:
Obiectivul 16: Pace, justiție și instituții eficiente
ODD.16
Promovarea unor societăți pașnice și incluzive pentru o dezvoltare durabilă, a accesului la justiție pentru toţi şi crearea unor instituţii eficiente, responsabile şi incluzive la toate nivelurile
Dezvoltarea durabilă nu este doar o politică modernă, inteligentă, ci este și o paradigmă nouă despre funcţionarea societăţii. Pentru a fi o abordare funcţională, dezvoltarea durabilă trebuie să aibă o bază solidă. Această abordare implică societăți pașnice unde beneficiile dezvoltării durabile sunt accesibile pentru toţi. În plus, acest context promovează accesul la justiție pentru toţi şi crearea unor instituţii eficiente, responsabile şi incluzive la toate nivelurile. Dezvoltarea durabilă poate deveni a abordare funcţională doar dacă societatea își va însuşi şi va trata această perspectivă ca pe o viziune proprie şi cuprinzătoare.
Țintele:
- Reducerea semnificativă a tuturor formelor de violență și ratelor de deces conexe, pretutindeni.
- Stoparea abuzului, exploatării, traficului și a tuturor formelor de violență și torturii copiilor.
- Promovarea statului de drept la nivel național și internațional și asigurarea accesul egal la justiție pentru toți.
- Până în 2030, reducerea semnificativă a fluxurilor ilicite financiare și de armament, consolidarea recuperării și returnării bunurilor furate și combaterea tuturor formelor de crimă organizată.
- Reducerea semnificativă a corupției și dării de mită în toate formele sale.
- Dezvoltarea instituțiilor eficiente, responsabile și transparente la toate nivelurile.
- Asigurarea procesului decizional receptiv, incluziv, participativ și reprezentativ la toate nivelurile.
- Extinderea și consolidarea participării țărilor în curs de dezvoltare în instituțiile de guvernare globală.
- Până în 2030, asigurarea identității legale tuturor, inclusiv înregistrarea nașterii.
- Asigurarea accesului public la informații și protejarea libertăților fundamentale, în conformitate cu legislația națională și acordurile internaționale.
Contribuția FITT la implementarea Obiectivului nr.16:
Obiectivul 17: Parteneriate pentru realizarea obiectivelor
ODD.17
Consolidarea mijloacelor de implementare și revitalizarea parteneriatului global pentru dezvoltare durabilă
Dezvoltarea durabilă poate fi considerată un proiect global. Noi, la nivel de ţară, îndeplinim rolul nostru în acest proiect global. Trăim într-o lume globalizată, deci nu putem ignora ce se întâmplă în afara graniţelor politice. Toate eforturile la diferite niveluri au ca scop comun schimbarea direcţiei dezvoltării într-un sens pozitiv. Problemele globale impun soluţii globale, această abordare necesită şi colaborare, respectiv finanţare internaţională pentru atingerea obiectivelor din Agenda 2030. Procesul de transformare implică accesul la ştiinţa şi tehnologia inovativă, dezvoltarea capacităților în concordanţă cu principiile subsidiarităţii, modificarea comerţului şi a economiei într-o direcţie mai sustenabilă, şi elaborarea variantei coerente privind politica dezvoltării durabile.
Țintele:
- Consolidarea mobilizării resurselor interne, inclusiv prin suportul internațional pentru țările în curs de dezvoltare, pentru a îmbunătăți capacitatea naționala de impozitare și colectarea altor venituri.
- Țările dezvoltate își vor implementa pe deplin angajamentele privind asistența oficială de dezvoltare, inclusiv angajamentul mai multor țări dezvoltate de a atinge ținta de 0,7 la sută din AOD/PNB pentru țările în curs de dezvoltare și între 0,15 și 0,20 la sută din AOD/PNB pentru țările cele mai puțin dezvoltate; furnizorii AOD sunt încurajați să ia în considerare stabilirea unei ținte constand in asigurarea a cel puțin 0,20 la sută din AOD/PNB pentru țările cele mai puțin dezvoltate.
- Mobilizarea resurselor financiare suplimentare pentru țările în curs de dezvoltare din surse multiple.
- Susținerea țărilor în curs de dezvoltare în atingerea sustenabilității datoriilor pe termen lung prin intermediul unor politici coordonate, care vizează stimularea finanțării datoriilor, reducerea datoriilor și restructurarea datoriilor, după caz, și abordarea datoriei externe a țărilor sărace puternic îndatorate, pentru a reduce povara datoriei.
- Adoptarea și implementarea regimurilor de promovare a investițiilor pentru țările cel mai puțin dezvoltate.
- Consolidarea cooperării regionale și internaționale nord-sud, sud-sud și triunghiulare privind accesul la știință, tehnologie și inovații și îmbunătățirea schimbului de cunoștințe în condiții agreate de comun acord, inclusiv printr-o mai bună coordonare între mecanismele existente, în special la nivelul Organizației Națiunilor Unite, și printr-un mecanism global de facilitare a tehnologiei.
- Promovarea dezvoltării, transferului, diseminării și difuzării tehnologiilor prietenoase mediului pentru țările în curs de dezvoltare în condiții favorabile, inclusiv în termeni concesionali și preferențiali, în condiții agreate de comun acord.
- Operaționalizarea completă a băncii de tehnologii, a mecanismului de consolidare a capacităților în știință, tehnologie și inovare pentru țările cele mai puțin dezvoltate, până în 2017, și sporirea utilizării tehnologiei generice, în special a tehnologiei informației și comunicațiilor.
- Consolidarea suportului internațional pentru implementarea eficientă și țintită a activităților de consolidarea a capacităților în țările în curs de dezvoltare pentru a sprijini planurile naționale în implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, inclusiv prin cooperarea nord-sud, sud-sud și triunghiulară.
- Promovarea sistemului de comerț multilateral universal, bazat pe reguli, deschis, nediscriminatoriu și echitabil în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului, inclusiv prin încheierea negocierilor în cadrul Agendei de dezvoltare de la Doha.
- Creșterea semnificativă a exporturilor țărilor în curs de dezvoltare, în special în vederea dublării cotei exporturilor la nivel mondial pentru țările cel mai puțin dezvoltate până în 2020.
- Implementarea în timp util a accesului pe piață fără taxe vamale și fără cote pe o bază durabilă pentru toate țările cel mai puțin dezvoltate, în concordanță cu deciziile Organizației Mondiale a Comerțului, inclusiv prin asigurarea că normele preferențiale de origine aplicabile importurilor din țările cele mai puțin dezvoltate sunt transparente și simple, și contribuie la facilitarea accesului la piață.
- Sporirea stabilității macroeconomice globale, inclusiv prin coordonarea politicilor și coerența politicilor.
- Sporirea coerenței politicilor pentru dezvoltare durabilă.
- Respectarea spațiului de politici și a autorității fiecărei țări în a stabili și implementa politici de eradicare a sărăciei și dezvoltare durabilă.
- Sporirea parteneriatului global pentru dezvoltare durabilă, complementat de parteneriate cu multiple părți interesate care mobilizează și distribuie cunoștințele, expertiza, tehnologiile și resursele financiare, pentru a sprijini realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă în toate țările, în special în țările în curs de dezvoltare.
- Încurajarea și promovarea parteneriatelor publice, publice-private și cu societatea civilă eficiente, în baza experienței și strategiilor de resurse ale parteneriatelor.
- Până în 2020, sporirea suportului de consolidare a capacităților pentru țările în curs de dezvoltare, inclusiv pentru țările cel mai puțin dezvoltate și statele insulare mici în curs de dezvoltare, pentru a crește în mod semnificativ disponibilitatea datelor calitative, în timp util și fiabile, desegregate după venit, sex, vârstă, rasă, etnie, statut migrațional, dizabilități, localizare geografică și alte caracteristici relevante în contexte naționale.
- Până în 2030, dezvoltarea, în baza inițiativelor existente, a măsurătorilor progresului privind dezvoltarea durabilă care complementează produsul intern brut, și oferă suport pentru dezvoltarea capacităților statistice în țările în curs de dezvoltare.