CE ÎNSEAMNĂ „I CHOOSE YOU”?
Fiecare dintre noi avem câte o poveste care ne macină încet-încet sau pe care o ascundem din teama de a nu fi judecați, deși uneori am vrea să o zicem cu voce tare. De aici a luat naștere „I Choose You: Unfiltered in the spotlight”, pentru a ne arăta că nu suntem singuri în provocările de zi cu zi.
CE URMĂRIM?
„I choose you”, ajuns la a doua ediție, este mai mult decât o conferință pentru tineri. Prin ediția curentă urmărim să creăm un spațiu sigur, în care invitații și participanții să își împărtășească povestea așa cum o simt, fără a se eschiva și fără a o cosmetiza.
În același timp, ne dorim să tragem și un semnal de alarmă privind situația actuală din România, acest lucru reflectându-se în temele de discuție.
Care sunt temele conferinței?
- Activism și voce publică: Activismul, în mod general, se referă la practica de a face diferite acțiuni pentru a impacta și a avea efect asupra vieții socio-politice și economice. Îi invităm pe tineri la dialog cu speakerii noștri, tocmai din nevoia acestora de a se conecta cu comunitatea în care trăiesc și cu oameni care reprezintă modele de bună practică în ceea ce privește protejarea și apărarea valorilor personale.
- Transparență și responsabilitate socială: Prin această temă promovăm, cu exemple autentice și „relatable”, o comunicare transparentă, bazată pe respect reciproc, conștientă și axată în jurul unor valori precum drepturile omului, statul de drept și egalitatea.
- Educație relațională și granițe sănătoase: Vom aborda subiecte precum empatia, comunicarea autentică, respectarea și impunerea limitelor personale, dar și respectul reciproc. Credem că rușinea moare când poveștile sunt spuse într-un spațiu sigur. De aceea, dorim să le inspirăm tinerilor curajul necesar de a fi asertivi și deschiși să caute cât mai multe spații în care se pot exprima liber, fără perdea și prejudecăți.
- Feminism: În această conferință, feminismul este abordat ca o discuție despre echitate, siguranță și responsabilitate. Vrem atât să vorbim deschis despre hărțuire, discriminare și violență, cât și să destigmatizăm anumite preconcepții și stereotipuri din jurul percepției asupra feminismului. Îi încurajăm pe tineri să își spună cu curaj părerile atunci când vorbesc despre teme importante pentru lumea în care trăim.
PROGRAM 18 octombrie
- 10:30 – 12:00 Înregistrare, cafeluță și cunoașterea ONG-urilor locale
- 12:00 – 13:30 Voices in the spotlight (discursuri speakeri și Q&A)
- 13:30 – 15:00 Brunch & Networking
- 15:00 – 18:00 Sharing the stage (două paneluri cu speakerii și reprezentanții FITT)
- 18:00 – 21:00 The Afterlight (cocktail & DJ)
CINE POATE PARTICIPA?
Conferința „I choose you” este deschisă în special pentru tinerii care simt nevoia de a-și împărtăși povestea, de a se inspira din poveștile altora și de a oferi sau primi sprijin moral ori un gând bun.