fbpx

Aderare organizație

Organizație nonguvernamentală de tineret din județul Timiș?

Atunci, hai să devii membru FITT!

 

Fundația Județeană pentru Tineret Timiș este o structură federativă ce reunește, la momentul actual, sub umbrela sa 33 de organizații de și pentru tineret, ce activează în județul Timiș.

 

Avantaje de a fi membru FITT

  • Acces la comunitatea FITT, atât în mediul online, cât și în mediu offline;
  • Participarea cu drept de vot în cadrul Adunărilor Generale FITT;
  • Posibilitatea de a fi parteneri în cadrul proiectelor, alături de FITT;
  • Posibilitatea de participare a membrilor organizatei în cadrul proiectelor naționale și internaționale  desfășurate de către FITT, dar și cele desfășurate în parteneriat (Youth Exchange-uri, programe de voluntariat, evenimente);
  • Acces la spații gratuite în cadrul Casei Tineretului, precum și în cadrul centrelor de tineret din cartiere;
  • Posibilitatea de dezvoltarea organizațională, susținută de către echipa FITT;
  • Acces gratuit a membrilor în cadrul evenimentelor culturale desfășurate de FITT;
  • Acces la o serie de platforme și tool-uri necesare pentru desfășurarea activității în cadrul organizației;
  • Training-uri și workshop-uri oferite de către echipa FITT pe diverse tematici.

 

Cum pot adera cu o organizație în cadrul FITT?

Simplu! Ne dorim ca procesul prin care o organizație devine membru să fie unul simplu și fără prea multă birocrație. Astfel, există doar 5 etape pe care trebuie să le parcurgem împreună:

  1. Trimiți o solicitarea de aderare către office@fitt.ro;
  2. Noi luăm legătura cu tine și îți explicăm exact ce și cum trebuie să ne trimiți;
  3. Ne vedem să povestim despre ce activități faine faceți, cum sunteți voi organizați și să vă cunoaștem o parte din membri; Și da, și noi vrem să vă povestim cu ce ne ocupăm noi!
  4. Solicitarea voastră este supusă la vot în cadrul proximei Adunări Generale FITT;
  5. Felicitări! Ați devenit membri FITT cu acte în regulă!*

 

*în cazul în care solicitarea voastră primește un vot pozitiv.

 

Ce condiții trebuie să îndeplinească o organizație pentru a adera în cadrul FITT?

  1. să fie asociație sau federație care funcționează în baza prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații aprobată cu modificări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare;
  2. Să fie de „tineret”, în sensul condițiilor prevăzute în Legea Tinerilor nr.350/2006:
    • scopul prevăzut în statut vizează direct domeniul tineretului, iar pentru realizarea acestuia majoritatea obiectivelor asumate sunt adresate tinerilor;
    • cel puțin două treimi din numărul total al membrilor persoane fizice sunt tineri;
  1. Să aibă sediul într-una din localitățile județului Timiș;
  2. Să depună anual bilanțul contabil la organul fiscal competent;
  3. Să desfășoare anual activități de tineret conforme cu scopul și obiectivele asumate, evidențiate contabil în mod direct sau în parteneriat;
  4. Una dintre filialele sale sau dintre asociațiile sale membre să nu aibă deja un reprezentant desemnat ca membru în cadrul Adunării Generale, în cazul federațiilor.

 

Devino membru asociat!

În cazul în care nu îndeplinești una dintre condițiile menționate pentru a deveni MEMBRU FITT, ai posibilitatea de a aplica pentru a deveni MEMBRU ASOCIAT FITT.

Calitatea de membru asociat FITT este adresată oricărei structuri nonguvernamentale sau grupurilor de inițiativă ce activează în județul Timiș și care își au sediul social în județul Timiș.

 

Dacă încă consideri că ai nevoie de mai multe detalii pentru a înțelege ce presupune procesul de aderare pentru oricare calitate de membru sau dacă dorești să cunoști mai bine fundația poți lua legătura cu noi pentru a stabili o întâlnire în care să povestim mai multe.

Ne găsești la office@fitt.ro sau, în timpul săptămânii, la Casa Tineretului din Timișoara (Str. Arieș, nr. 19).

 

Te-am convins?

Hai să faci parte din comunitatea noastră!