În perioada 30 iulie – 2 august, la Casa Tineretului, a avut loc Cursul național de formare în educația pentru drepturile omului „Don’t give up on human rights!”. Cursul a fost organizat de FITT, în colaborare cu Departamentul de Tineret al Consiliului Europei.
Cele 4 zile de curs s-au concentrat pe dezvoltarea competențelor participanților în calitate de facilitatori în educația pentru drepturile omului. Pe lângă descoperirea pașilor în organizarea unei activități de educație pentru drepturile omului, cunoștințele, abilitățile și atitudinile unui educator pentru drepturile omului și standardele de calitate în activitățile de educare și formare ale Departamentului de Tineret al Consiliului Europei, participanții au avut șansa de a lucra cu Compass (Repere) – manualul de educație pentru drepturile omului cu tinerii.
Participanților le-a fost, de asemenea, prezentată activitatea Consiliului Europei și a Departamentului de Tineret, printr-o întâlnire online cu Stefan Manevski, consilier educațional.
Cursul rezidențial de la Timișoara a făcut parte dintr-un proces mai extins privind educația pentru drepturile omului în România, care a fost inițiat în iunie 2020 și a implicat și o perioadă de învățare online pentru cei 16 participanți la cursul rezidențial și pentru colegii din organizațiile lor sau organizațiile partenere.
Cursul s-a încheiat cu stabilirea planurilor de viitor ale comunității de practicieni în educația pentru drepturile omului.