Combaterea, prin sport, a violenței în școli și universități
Sport for All
Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT) a venit cu ideea, Federația Sportului Școlar și Universitar (FSSU) și Universitatea de Vest Timișoara (UVT) s-au oferit imediat să ajute și, astfel, o mare campioană a stat de vorbă cu elevii, cu studenții și cu tinerii, în general, despre fairplay, despre incluziune socială prin sport, despre cum poți fi propriul tău campion!
Conferința „Combatarea, prin sport, a violenței în școli și universități” a avut loc în data de 6 aprilie la ora 10:00, în sala A01, a Universității de Vest din Timișoara.
Conferința reprezintă una dintre activitățile cheie desfășurate în cadrul proiectului internațional “Sport For All”, fiind finanțat de către Comisia Europeană prin programul Erasmus+.
Speakerii acestei conferinței au fost:
1. Conf. Univ. Dr. Mădălin BUNOIU, Prorector al Universității de Vest Timișoara
2. Claudia GEORGESCU, Director al Federației Sportului Școlar și Universitar
3. Ghiță PETRUȘ, Coordonator din partea Fundației Județene pentru Tineret Timiș al proiectului “Sport for All”
Invitat special:
Elisabeta LIPĂ, multiplă campioană olimpică și mondială; canotoarea secolului XX; ministru al tineretului și sportului pe mandatul 2015/2016
Facebook event: https://www.facebook.com/events/623249707874519/