fbpx

La inițiativa Guvernanței programului European Youth Village (Asociația pentru Dezvoltare Activă și Go Free – Asociația pentru Sprijinirea Societății Civile), alături de Consiliul Tineretului din România, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România, Consiliul Național al Elevilor și Fundația Județeană pentru Tineret Timiș, lansăm primul chestionar – EDUCAȚIE și tineri în rural – parte din cercetarea națională ce va sta la baza dezvoltării Cartei Albe a Tinerilor din Mediul Rural.

Completează formularul

Chestionarul se adresează tinerilor cu vârsta cuprinsă între 13 și 35 de ani, care au sau au avut domiciliul în mediul rural, indiferent de statutul social, dacă ești sau nu înscris/ă într-o formă de învățământ sau dacă ai abandonat școala din motive pe care am dori să le cunoaștem, dacă ești angajat/ă sau nu lucrezi etc.

Completarea chestionarului durează în medie 15 minute (mai puțin dacă doar bifezi răspunsurile din listă, sau mai mult dacă alegi opțiunea să ne dai și detalii, pentru care îți mulțumim în avans), și se poate face anonim până cel târziu în data de 15 august 2021.

Dacă până în prezent nevoile, problemele și aspirațiile tinerilor din mediul rural au fost doar parțial sondate și cunoscute, credem că este timpul să facem o radiografie la nivel național cu privire la aceste aspecte. Există în continuare o nepotrivire între măsurile propuse de autorități la nivel național și realitatea tinerilor din satele românești. Răspunsul tău va contribui la dezvoltarea Cartei Albe a Tinerilor din Mediul Rural, primul document strategic care va avea rolul de a ghida viitoarele politici publice și măsuri menite să schimbe în mod pozitiv viața tinerilor din mediul rural, ÎN mediul rural. Iar această schimbare trebuie să pornească de la problemele și situațiile pe care tu ni le comunici într-un mod responsabil.

În funcție de interesul tău, te informăm că vom lansa în următoarele săptămâni încă 7 chestionare tematice: Cultură, Ocupație, Participare, Mediul înconjurător, Drepturile tinerilor, Spații pentru tineri, Viață sănătoasă. Completarea unui chestionar nu te obligă în niciun fel să participi la întreaga cercetare, însă noi te încurajăm să ne raportezi cât mai multe situații din satul/comuna ta, în diverse domenii.

Dacă vrei să te ținem la curent cu rezultatele cercetării și procesul de dezvoltare a Cartei Albe a Tinerilor din Mediul Rural, te invităm să te abonezi pentru a primi notificare când se publică noutăți pe site-ul www.europeanyouthvillage.eu [Follow by email]. Nu uita că în septembrie vom discuta rezultatele la Summitul Tinerilor din Mediul Rural, un eveniment național, la care sperăm să ne întâlnim și cu tine.

Prin participarea la această cercetare inițiată în cadrul programului European Youth Village, tinerii din mediul rural își revendică dreptul la opinie, stabilesc împreună prioritățile de dezvoltare în mediul rural și devin vizibili. Și pentru că e important ca fiecare să ne facem partea, ne luăm și noi – organizațiile inițiatoare – angajamentul public de a continua dialogul cu autoritățile de la nivel național și cu organizații active în rural, care pot și trebuie să-și conecteze și să-și adapteze politicile, acțiunile și intervențiile la nevoile reale ale tinerilor din rural.

 

Programul European Youth Village este coordonat la nivel național de către Asociația pentru Dezvoltare Activă și Go Free – Asociația pentru Sprijinirea Societății Civile. Mai multe informații despre program și procesul de realizare a Cartei Tinerilor din Mediul Rural poți accesa pe www.europeanyouthvillage.eu în secțiunea Blog. Toate activitățile sunt implementate cu sprijinul financiar al Erasmus+.