
Regulamentul Intern de Organizare și Funcționare (RIOF) este documentul care definește cine este FITT (Fundația Județeană pentru Tineret Timiș), cum funcționează și ce rol joacă în comunitatea de tineret din județul Timiș. Practic, e harta după care ne ghidăm, cu reguli clare, transparente și orientate spre implicare activă și responsabilitate.
FITT – un spațiu pentru tineri, condus de tineri
FITT este o fundație de utilitate publică, autonomă, non - partizană și non-profit, creată special pentru a susține tinerii. Care este scopul nostru? Să sprijinim, să educăm și să conectăm tinerii prin proiecte, evenimente, formări și inițiative care contează. De la ateliere și tabere, până la sprijin și mentorat oferit ONG-urilor de tineret, FITT este un loc despre comunitate și colaborare.
Cum se iau deciziile?
Deciziile mari sunt luate în Adunarea Generală, unde fiecare ONG de tineret membru are câte un reprezentant cu drept de vot. Tot cu rol decizional, FITT dispune de un Consiliu de Conducere ales democratic, format din 13 persoane legal tinere (14 – 35 ani), care se ocupă de coordonarea generală a întregii activități a Fundației.
Din Consiliul de Conducere, cu rol decizional, fac parte și Președintele, Vicepreședintele și Secretarul General, împreună formând structura denumită Birou Permanent.

Nu puteți vedea fișierul PDF? Apăsați aici pentru a deschide fișierul într-o fereastră nouă.

Pentru ca toate activitățile fundației să se desfășoare coerent, la bază stau următoarele departamente:
Din departamentul de orientarea tinerilor fac parte compartimentele:
Activități pentru Tineret – organizează evenimente, programe și ateliere, dar se ocupă și de crearea de programe de voluntariat și dezvoltarea de politici pentru tineret.
Din departamentul de orientarea tinerilor fac parte compartimentele:
Arte – creează spațiu pentru exprimare artistică și susține tinerii creativi
Administrativ și Producție – se ocupă de organizarea evenimentelor culturale și de buna funcționare a spațiilor.
Financiar și Resurse Umane – gestionează bugetul FITT

Nu puteți deschide fișierul PDF? Apăsați aici pentru a deschide fișierul într-o fereastră nouă.