fbpx

FITT celebrează Ziua Internațională a Voluntarilor alături de tineri

Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT) celebrează Ziua Internațională a Voluntarilor cu o serie de evenimente importante pentru comunitate timișeană, astfel:

  • la Casa Tineretului – singurul centru de tineret din România acreditat de Consiliul Europei (și printre cele nouă astfel de centre de pe întregul continent), se va desfășura:
    • Târgul Organizațiilor de/pentru tineret;
    • Gala Proiectelor de și pentru Tineret;
    • FestivalulTime to Folk.
  • lansarea unei platforme special destinate voluntarilor și organizațiilor neguvernamentale din Timișoara.

Ziua de 5 decembrie va debuta cu Târgul Organizațiilor, eveniment menit să reunească organizațiile neguvernamentale de tineret din Timișoara, în cadrul căruia acestea își vor prezenta activitatea și vor amplasa standuri în holul de la parterul Casei Tineretului, începând cu ora 13:00.

După cunoașterea organizațiilor, urmează, de la ora 17:00, cea de-a VII-a ediție a Galei Proiectelor de și pentru Tineret, eveniment de tradiție al FITT, în cadrul căreia se premiază cele mai bune proiecte de și pentru tineret derulate de organizații neguvernamentale sau grupuri de inițiativă ce au avut loc în județul Timiș acest an, precum și cei mai activi voluntari, cele mai active consilii ale elevilor, dar și premiile speciale. Printre premiile speciale ale galei, se numără „Cel mai popular proiect de/pentru tineret din județul Timiș în anul 2017” – fiecare proiect înscris va putea fi votat de către publicul larg, prin vot on-line, accesând următorul link: https://web.facebook.com/profile.php?id=1452710298170092. Astfel, proiectul cu cel mai mare număr de aprecieri va câștiga acest premiu. În perioada 6.11 – 27.11, a avut loc înscrierea aplicațiilor pentru una dintre cele 11 categorii disponibile. AICI puteți să regăsiți toate aplicațiile depuse.

Urmează să ascultăm muzică de calitate la cea a II-a ediție a festivalului Time To Folk. Ne vor înCÂNTA pe acorduri de chitară următorii artiști: FiRMA (concert acustic), Timpuri Noi (concert acustic), Țapinarii, Folk Frate, Trupa SPAM și Marius Matache. Concertul începe la ora 20:00 și va continua până după miezul nopții!

Această ediție a festivalului Time to Folk este organizată cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara și Consiliului Județean Timiș. De asemenea, festivalul este organizat în cadrul proiectului Artă-Mă (festival de artă și cultură), desfășurat de Asociația Indivizilor Activi (AIA).

Mai multe informații despre evenimente:

 

            „5 decembrie – ziua internațională a voluntariatului, va fi celebrată așa cum se cuvine la Casa Tineretului, astfel vom fi gazda Târgului Organizațiilor Nonguvernamentale, Galei Proiectelor de și pentru Tineret și festivalului Time to Folk 2017. Este un moment de celebrare și sărbătoare pentru tinerii voluntari din județul Timiș. Felicităm atât organizațiile, cât și voluntarii care și-au depus aplicații pentru gală. Efortul și munca lor pentru cetățenii din județul Timiș reprezintă o motivație și o certitudine că voluntariatul este un «stil de viață». Ne vedem la Casa Tineretului, marți, 5 decembrie!”. [Mihai Adrian Vilcea, președinte FITT]